Spre cer pe scurtătură, la ce ne-ar trebui literatură?

Cu postarea despre calitatea creațiilor literare evanghelice Teofil Stanciu a adus pe teren românesc o observație asupra căreia s-au pleca câteva capete în trecut, precum în articolul mai vechi din Touchstone, urmat de o serie de comentarii pe bloguri ca cel al lui Scott W. Kay, păstor baptist.

Și pe blogurile românești tema a provocat discuții și exprimări similare de opinii.

Nu cred că există un răspuns simplu sau unidimensional la întrebare și probabil unele evoluții istorice nu trebuie uitate. Să nu uităm că mișcarea evanghelică a pornit ca o mișcare reacționară la anumite manifestări în bisericile istorice, că la începuturile lor reacția reducționistă a fost atât de severă și anticulturală încât unii se întrebau dacă este permis să se cânte în adunare, sau chiar să se citească din Scriptură, pentru că cititul nu este o manifestare spontană a sufletului! Adică un fel de sola Scriptura fără Scriptura în biserică.

Nu cred că problema este simplu, despre incapacitatea producerii de lucrări literare, ci în general de cum se raportează evanghelicii la prezent și la rostul lumii în care trăim. Nu pot să nu observ, că în unele cercuri evanghelice se operează încă cu o teologie care aruncă la gunoi creația prezentă, ca și cum nu ar fi ținută împreună de Hristos, și nu ar fi o expresie a dragostei Lui. Cineva încerca să mă convingă odată că singurul scop pentru care trăim aici pe pământ este să ajungem să facem o alegere (pentru sau împotriva lui Hristos). Ca și cum de la vârsta majoratului, când am făcut alegerea mea, am ajuns să trăiesc degeaba până acum. 2/3 din viața mea sunt fără rost.

Evanghelicii sunt șmecheri! Au scurtcircuitat viața pentru că în loc să citească istoria din scoarță în scoarță, pagină cu pagină la rând, au sărit peste capitolele din mijloc, au citit ultimul capitol și au prins șmecheria istoriei. Vorba cântecului: „I’ve read the back of the Book, and I know, we win!” La ce să îmi mai bat capul cu ce este în mijloc! Sunt născut din nou… merg în cer. Asta este ceea ce contează. Nu va pieri toată creația în foc? Cât despre noi… vom fi răpiți pe nori și am șters-o.

Așadar, propun câteva corective teologice pentru tămăduirea psyche-ului evanghelic:

În primul rând, trebuie să mai citim odată „the back of the Book.” Mă tot frec la ochi și mi se pare că spune „ Christ wins.” Cât despre noi… dacă răbdăm până la capăt. Biruința lui Hristos este în creație. Creația este opera lui. El este organic legat cu ea și de aceea a venit să o răscumpere. Va fi o purificare (care include și purificare prin foc) și o transformare, nu o abandonare a creației. Frumosul din creație, dacă este creat de păgân sau creștin, este frumosul lui Hristos.

Esența misiunii lui Hristos a fost și este venirea Împărăției lui Dumnezeu în creație, nu abandonarea creației și ducerea sufletelor oamenilor în cer, oriunde ar fi acesta. Esența naturii umane este să fie un trup locuit de suflarea lui Dumnezeu. De aceea învierea lui Hristos a fost în trup, El va reveni în trup, și noi vom fi înviați în trupuri glorificate. Aceasta a fost și rămâne vocația umană pentru totdeauna: să fie chipul lui Dumnezeu în creație. În final, în una nouă, răscumpărată. Și pentru că este o relație între trupul acesta și cel slăvit ca între sămânță și planta care crește din ea, să băgăm bne de seamă ce semănăm și cum trăim în trup.

Pentru noi, ca oameni, creația este un sistem deschis și ne-predeterminat, nu unul închis, care funcționează ca un mecanism. Măcar că sunt sigur că până la urmă Hristos învinge, este arogant să pretind că știu căile lui. Pentru mine, istoria se revelează sub ochii mei, pas cu pas, și… oh, boy, mai are încă Hristos surprize! Viața este o aventură. Pentru alții, totul este pre-determinat și singurul lucru care îi timorează este să „afle voia Lui.” Mă fac inginer sau intelectual? Emigrez sau nu în America? Mă mărit cu el sau voia lui Dumnezeu este să mă mărit cu celălalt? Ca și cum dacă am aflat că voia Lui este să mă mărit cu Gică nu cu Tică, totul va decurge perfect pentru viitor.

Este clar că evanghelicii trebuie să se întoarcă la o gândire comprehensivă asupra vieții, lumii, societății, culturii, și rostului și misiunii lor în contextul în care i-a așezat Dumnezeu și să re-gândească rolul lor în contextul planului lui Dumnezeu de aducere a Împărăției în creație. Desigur, asta va însemna abandonarea unor instincte primitive nesănătoase moștenite din trecut și întărirea celor sănătoase.

Să nu mă abat de la tema specifică despre literatură… mi-am adus aminte de o cuvântare despre teologie și literatură ținută de A. H. Strong, unul din înaintașii noștri în ale teologiei. Aș vrea să poată fi citită pe românește dar… cine are timp. Până una alta, poate fi citită în engleză.