Chibzuieli

Rolul mărturisirilor de credință la baptiști

În acest text supun atenției cititorilor blogului meu câteva observații despre folosirea de mărturisiri de credință, cu câteva particularități specifice, la baptiștii români. De asemenea, propun o privire comparativă paralelă a Mărturisirii baptiștilor germani de la 1847 vis-a-vis de prima mărturisire pe care am găsit-o a baptiștilor români de după Unire (1927 – probabil pregătită în anticiparea legii cultelor din 1928).  Puteți privi comparativ cele două mărturisiri descărcând acest fișier pdf (din păcate, nu am timp să traduc, și nu am găsit un text românesc al mărturisirii germane, dar mai caut).

Dintotdeauna baptiștii au manifestat o ambivalență față de mărturisiri de credință, uneori distingându-le de crezuri, care au fost folosite în istorie de bisericile unite cu statul ca instrumente coercitive asupra conștiinței supușilor. Astfel, din sec. xvii, în Anglia, când și-au început existența, baptiștii au scris mărturisiri de credință pentru a se diferenția de menoniți și de ceilalți puritani separatiști. De asemenea au scris și catehisme pentru instruirea convertiților. În mărturisiri, uneori chiar au inclus crezuri istorice (Niceea-Calcedon, Apostolic, Atanasian), cum a procedat și Ioan Socaciu cu Catechismul Apostolic din 1918, în care a inclus crezul ortodox / Niceea-Calcedon, căruia i-a modificat articolul despre biserică după principii baptiste. De cele mai multe ori, însă, mottoul baptiștilor a fost „crezul nostru este Scriptura.”

În multe țări din Europa prezentarea unui crez distinct de cel al bisericilor existente era condiție primă pentru recunoaștere legală a unei noi confesiuni. Acesta a fost cazul Ungariei, din care făcea parte și Transilvania, care printr-o lege dată în 1895 recunoștea legal orice religie care avea un crez distinct de cele existente deja și un statut de funcționare care nu contravenea legilor în vigoare. Această lege a permis legalizarea baptiștilor maghiari din Transilvania în 1905.

Când a pătruns baptismul pe teritoriul actual al României, diferite provincii se găseau sub jurisdicții diferite, cu cerințe legale diferite. La început nu au existat legături strânse între baptiștii din diferitele jurisdicții, deci nu a existat o mărturisire de credință formal-adoptată în comun. Unitatea baptiștilor a fost o unitate de părtășie creștină, exprimată formal prin mărturisirea credinței în cadrul actului botezului și includere în părtășia bisericii locale. Unitatea dintre bisericile locale se păstra prin părtășia dintre slujitorii lor care se întruneau constant pentru discutarea problemelor doctrinare și organizatorice. Numai cei ordinați puteau ordina un nou păstor și numai anumiți păstori erau și botezători, deși predicatori și împărțitori de cină ordinați erau mai mulți (principiul „fiecare păstor un botezător a fost introdus după Unire și formarea Uniunii).

Moștenirea acestui mod tri-dimensional de trăire a unității confesionale (prin părtășia slujitorilor + o mărturisire de credință minimalistă + principiul „crezul nostru este Scriptura”) se observă până în zilele noastre în cazuri concrete, cum ar fi cel al retragerii ordinării lui Iosif Țon. Cu această ocazie unii se întrebau ce articol din Mărturisirea de credință a călcat fr. Iosif. De asemenea s-a făcut mult caz de faptul că mărturisirea ar fi incompletă pentru că nu are o teologie a Duhului Sfânt. Nu intenționez să discut sau aprob/dezaprob ce s-a petrecut atunci, ci să prezint moștenirea baptistă mai mult pentru a înțelege cum am ajuns aici, ca denominațiune creștină.

Doresc totodată și să afirm că de fapt, baptiștii ar putea funcționa și fără nici o mărturisire de credință elaborată dacă legea și necesitățile de pe teren nu ar cere-o (nu că ar fi și înțelept!). Ce mărturisire de credință au avut creștinii primelor secole până la Niceea, sau chiar în primul secol, în cadrul cărții Faptelor Apostolilor? Este, cred, important să observăm aceste lucruri astăzi, când unii militează pentru crearea unei noi mărturisiri mai lungi și mai restrictive, alții se declară campionii unei autonomii absolute a bisericii locale (așa ceva n-a existat niciodată la baptiștii români nici nu ar fi sănătos doctrinar), iar alții așteaptă o impunere mai autoritativă de la centru (ca și cum n-am fi destul de clericalizați deja).

Propun o ilustrare grafică a delimitării tri-dimensionale confesionale la baptiști (scriptură, părtășie, mărturisire). Relația dintre cele trei ar putea constitui un subiect de discuție în viitor. Modelul însuși ar putea fi un tipar prin care să evaluăm starea noastră denominațională sau/și să definim identitatea baptistă.

Întorcându-mă la problema mărturisirii de credință, în 1897 baptiștii maghiari (fără participarea altor naționalități) au adoptat o mărturisire de credință pe baza celei germane (redată aici) și aceasta a fost baza recunoașterii legale a baptiștilor în Ungaria/Transilvania, în 1905. Baptiștii care nu s-au unit formal cu baptiștii maghiari (cei mai mulți români) nu erau recunoscuți. Unitatea dintre toți baptiști din Ungaria a fost compromisă atunci din cauza unei neînțelegeri dintre liderii germani și maghiari pe care nu o discut aici. În principiu românii au dorit să se mențină echidistanți față de cele două facțiuni și să colaboreze cu ambele. Astfel, în ciuda diferențelor, practic toți baptiștii, maghiari, germani români, etc. au continuat o părtășie limitată unii cu alții.

Mulți ani după Unirea din 1918 baptiștii din diferite zone în România Mare au continuat să funcționeze după legile în vigoare înainte de Unire în fiecare zonă. Până și în 1926 baptiștii din Transilvania au continuat să creeze biserici și comunități după legea ungară a cultelor din 1895, cei din Basarabia după legea rusească din 1906, cei din România Veche după Constituția României din 1866, etc.. Astfel, cel puțin în fața legii, baptiștii nu și-au pus problema unei mărturisiri de credință unificatoare – aceasta ar fi creat doar complicații legale.

Cu toate acestea, indiferent de separarea legal-administrativă, baptiștii români de pretutindeni s-au căutat unii pe alții și au căutat să formeze și să păstreze o unitate. Așa se face că în 1919-20, prin adunări succesive au discutat problema formării unei uniuni, care s-a concretizat la ceea ce s-a numit Primul congres baptist din România, cu formarea Uniunii bisericilor baptiste din Romania. Aici s-a hotărât și înființarea primei școli de teologie (de pregătire a misionarilor), înființare care va avea loc anul următor. Baptiștii s-au unit într-o singură uniune baptistă în Romania înainte de a exista o lege uniformă a cultelor cu aplicabilitate în toate provinciile României la fel.

Mergând înapoi câțiva ani, primul contact oarecum formal între baptiștii români din Transilvania cu cei din Regat și Dobrogea a avut loc în decembrie 1913. În Regat/București, Constantin Adorian era liderul principal. El se întorsese de la școala de misiune creată de Oncken la Hamburg, dar nu era ordinat. Cu știrea celor din Hamburg și a Uniunii din Budapesta, o delegație a baptiștilor din Ardeal a venit să-l ordineze. Atunci a avut loc o conferință în care s-au discutat probleme doctrinare și organizatorice. Acest aspect este semnificativ pentru tema noastră, pentru că în câteva luni Adorian a publicat o mărturisire de credință în revista Farul Creștin (1914). Știm că aceasta a fost publicată și ca o broșură probabil în repetate rânduri, dar nu am reușit să găsesc o copie originală. Oricum, într-un fel, aceasta ar putea fi considerată prima mărturisire de credință reprezentativă a baptiștilor români de pretutindeni pentru că Adorian a publicat-o după o consfătuire între baptiștii români din diferitele provincii. Totuși, nici această mărturisire nu era legal-reprezentativă pentru toți Românii, de vreme ce în fața legii din Transilvania mărturisirea de credință a baptiștilor era tot cea maghiară din 1905. Deci, mărturisea de credință nu a constituit elementul singular sau dominant de exprimare a unității confesionale a baptiștilor români.

Reprezentativ pentru rolul mărturisirii de credință la baptiști este faptul că primele două volume din Istoria Baptiștilor de Alexa Popovici nu redau textul vre-unei mărturisiri oficiale, deși menționează din când în când tipărirea acestora. În schimb, citirea cu atenție a textului denotă de mai multe ori expresia „crezul nostru este Sfânta Scriptură.” Sau faptul că în 1920 când Octavian Goga, ca ministru al cultelor, a chemat trei reprezentanți baptiști să apere credința în întâlnirea cu trei teologi ortodocși, baptiștii nu au folosit vre-o mărturisire de credință baptistă comună în toate provinciile, pentru că nu exista așa ceva. În discuție cu teologii ortodocși ei au folosit doar versete din Biblie.

Între timp, cu libertatea tipică baptiștilor, au apărut probabil alte mărturisiri și catehisme cu uz local, sau în orice caz, opțional, în diferite biserici. Astfel, în 1918, în SUA, Ioan Socaciu a publicat catehismul menționat mai sus, în care a tradus și inclus Mărturisirea de credință de la New Hampshire, care în 1924 avea să devină baza pentru mărturisirea de credință a Convenției baptiste de sud din SUA (Baptist Faith & Message). Acest catehism trebuie să fi avut o oarecare circulație în România prin anii `20, deoarece acesta și nu o altă mărturisire sau catehism oficial a fost combătut printr-o broșură de către episcopul Aradului, în 1926. Totuși, Mărturisirea inclusă în el nu a fost niciodată mărturisirea oficială a cultului baptist din Romania.

Mărturisirea de credință supusă atenției în acest post este cea din 1927. Este foarte posibil ca aceasta să fie identică sau bazată pe mărturisirea tipărită de Adorian în 1914, deși nu am găsit date istorice clare în acest sens. Remarcabil, se știe că tradițional, baptiștii din „România Veche” foloseau cuvintele „biserică” și „comunitate” în mod sinonim (moștenire de la germanii din București). Această folosire sinonimă a cuvintelor probabil explică de ce în mărturisirea redată aici avem referința la comunitate urmată de paranteza (biserica), arătând că este unul și același lucru. Pot exista și alte motive pentru acest fapt, dar eu cred că sunt mai puțin probabile. De exemplu, după 1920 ortodocșii au luptat să interzică baptiștilor denumirea de „biserică baptistă” și în general noțiunea de biserică. La un moment dat chiar s-a cerut bisericilor baptiste să ia de pe frontispiciu cuvântul „biserică.”

Mărturisirea din 1927, prezentată aici probabil a fost folosită în fața legii în 1928 când s-a introdus prima lege unificatoare a cultelor (în sensul de a avea o singură lege a cultelor în România Mare și a se încheia cu aplicarea legilor moștenite de dinainte de Unire de către fiecare jurisdicție). Deci oficial/legal, aceasta ar fi prima mărturisire de credință a baptiștilor români. Am putea face acum o comparație teologică între cele două… dar și asta pentru un post viitor, sau deocamdată, doar pentru delectarea personală a cititorului.

Celor ce v-ați trudit să citiți postul meu până la capăt vă fac și un apel. Dacă aveți documente originale (cum ar fi cărți, broșuri, copii ale publicațiilor baptiste vechi, etc.) care ar ajuta la cunoașterea istoriei acestui subiect, vă rog să mă contactați.

16 Comments

  1. Pingback: Rolul mărturisirilor de credință la baptiști « Frică şi cutremur

  2. DanutM

    Reblogged this on Persona and commented:
    Eugen Matei continua seria lui excelenta despre crezurile baptiste.
    REmarc si subliniez solicitarea lui de a primi copii dupa documente legate de istoria baptistilor si, as adauga eu, nu numai de a lor, ci si a celorlalti evanghelici din Romania.
    la capitolul documentare stam prost de tot, deocamdata. Se pare ca nimanui nu-i pasa de istorie. O alta consecinta a obsesiilor escatologice ale evanghelicilor.

    Reply
  3. "simi pop"

    Paragraf: “La un moment dat li s-a cerut bisericilor baptiste sa ia de pe frontispiciu cuvantul =biserica=”.Comentariu: daca tot ne laudam cu SOLA SCRIPTURA, cred ca ortodocsi erau in litera si spiritul Scripturii cand au cerut acest lucru.Ei, in lunga lor tradite au ajuns sa socoteasca notiunea de BISERICA referinduse la cladirea cu cruce in varf din mijlocul satului. De ce s-aor fi suparat baptistii cand li s-a cerut sa revina la adevarul Scripturilor???? Biserica este comparata [asemanata] cu o cladire, in sens metaforic– 1Cor.2:9– dar….nu e nicidecum o cladire.Asa se face ca in anii de dupa al 2-lea razboi mondial in Romania despre baptisti se spunea ca…”ei nu au biserica, nu merg la biserica–ei merg la adunare; sigur in mod ironic. Ironic sau nu ,dar….era adevarat si Scriptural, mergeau la adunarea bisericii.Au trecut anii, s-au schimbat regimuri politice in Romania, in final– pt scurta vreme– a ajuns democratia si la noi si……baptistii si-au stricat casele de adunare si au construit biserici, unele adevarate catedrale. Azi baptistii nu mai merg la adunare, ei merg la biserica— o asemanare pana aproape la identificare cu cei ortodocsi.Am vazut nu de mult scris pe frontispiciul unei cladiri urmatoarele: CASA DE RUGACIUNE A BISERICII…..Am apreciat mult aceasta iesire din “traditie”.Cele mai multe cladiri de cult baptiste au scris pe frontispiciu: BISERICA CRESTINA BAPTISTA…..
    Ce sa intelegem de aici??? Am ajuns ca “celelalte neamuri…crestine” , cu traditie.
    Consecintele– le putem vedea in viata duhovniceasca a baptistilor.
    Despre marturisiri de credinta: as fi bucuros sa le pot avea- in l.romana- sa vad cum au evoluat [ modificat] in scurgerea timpului.
    Personal cred ca la capitolul : Duhul Sfant, ar fi necesare cateva explicitari– in lumina Scripturilor , bineinteles.

    Reply
    1. Eugen

      Baptiștii nu se prea lauda cu „sola scriptura” că nu vine de la ei. Mai ales în perioada în care încercau să-și definească identitatea. Cât am citit prin cărțile de teologie baptiste, n-am găsit una singură să preseze pe acest slogan. Dar poate nu am citit destul. Cât despre înțelepciunea poporală baptistă… poate unii se laudă.

      Nu văd o problemă serioasă cu „biserica baptistă.” Mai bine zic „mă duc la croitor” decât „mă duc la casa în care croitorul croiește” sau „mă duc la film” mai bine decât „mă duc la casa unde se proiectează filme.” Iar dacă pe vre-o clădire scrie „Parlamentul României” o să-mi dau seama că parlamentul nu e clădirea ci niște oameni care se adună și de cele mai multe ori dau legi proaste :).

      Reply
  4. stefan tiriac

    Da, fr Eugen, am gasit in arhiva mea cateva exemplare din Indrumatorul crestin baptist– cumparate de la fr Giurgiu.Intr-unul din ele se gaseste statutul si marturisirea de credinta baptiste aprobate prin Decretul 1203/1950.
    Acestea au fost publicate in INDRUMATORUL CRESTIN BAPTIST Anul VI; nr 1-2
    Ian- Feb 1951
    Spune-mi cum pot acestea sa-ti fie de folos.

    Reply
    1. Eugen

      Super, să mai auzi câte ceva de acasă! Hai să discutăm problema pe email. Te rog contacteaza-ma la ematei[arond]communio.org.

      O chestie de principiu pt. colectarea și publicarea de materiale: Trebuie să respectăm „toată dreptatea.” Adică să respectăm copyright. Nu se pune problema la un act public cum ar fi statutul. De o bucată de vreme mă gândesc la un depozit digital pe internet de astfel de documente. Regula generală a (c) spune că un document intră în domeniu public la 70 de ani după moartea autorului – altfel, ceva nu se poate publica decât cu acordul celor ce dețin dreptul de autor. Ceea ce, desigur, se poate obține. Cum ar fi dacă Uniunea ne-ar permite să creem un depozit, o colecție a tuturor revistelor de cult, accesibile pt. toți online?

      Ca exemplu, săptămâna trecută am împrumutat prin bibliotecă Catehismul Apostolic al lui Socaciu (ca să vezi ce poți găsi într-o bibliotecă americană :). Nu devine domeniu public până în 2029. Oricum, cineva l-a pus pe internet deja, probabil cu cele mai bune intenții… Am găsit de asemenea Combaterea catehismului baptiștilor din 1926, de episcopul Grigore Comșa. Acesta este domeniu public din 2005. Cât de util ar fi să avem astfel de documente accesibile ca atunci când vorbim să o facem în cunoștință de cauză? În plus, unele documente se degradează… Dacă ar exista interes, am putea crea o arhivă în bibliotecă, unde arhivarea se face cum trebuie (camere climatizate, etc.). În principiu, eu am aranjat așa ceva, dar cine adună materiale din teren?… Oricum, arunc undița… poate se prinde ceva.

      Reply
      1. alincristea

        1. Acum cîțiva ani, Daniel Oprean îmi spunea că are (ceva din) colectia Îndrumătorului Baptist. Ne gîndeam atunci că e nevoie doar de un voluntar (încă eram sprinten pe atunci…) care sa le scaneze / fotografieze. Să aștepți după Uniune sau alte instituții confesionale e deja… crimă (informațională).

        2. Există resurse care oferă… surse.

        De exemplu:

        Biserica noastră și cultele minoritare. Marea discuție parlamentară în jurul Legii cultelor 1928, Editura Albatros, Bucuresti, 2000

        Reply
        1. Eugen

          Nu am văzut Biserica noastră și cultele, ediția din 2000. Se pare că este o re-editare a cărții cu același titlu din 1928. O să verific – cartea exista la mai multe biblioteci din SUA, inclusiv UCLA, la vre-o 15 KM de unde locuiesc eu. O sa o cer de la bibliotecă să mi-o trimită. Thanks for the tip!

          Reply
        2. Eugen

          O să verific cartea. Există la mai multe biblioteci aici, pot s-o împrumut ușor. Cred că este o re-editare a cărții cu același titlu din 1928.

          Există resurse. Ieri am vorbit cu cineva care are. Eu o țineam într-una că resursele trebuie arhivate după criterii profesionale și lăsate accesibile tuturor pentru cercetare, că așa se scrie istoria, de mai mulți cercetători. Persoana respectivă îmi spunea că istoria se scrie de o singură persoană și ceilalți comentează și interpretează. Am renunțat.

          Reply
      2. emi25

        Este un articol deosebit de bun. Sunt pasionat de istoria protestanta si neoprotestanta din Romania dar este usor de constat cat de greu gasesti resurse. Totusi nu este imposibil – personal am fotografiat impreuna cu sotia toate revistele gasite de la Farul Crestin (sub diferite nume in diferite perioade) din 1918 – 1990. Desigur este o arhiva personala. In prezent lucrez la cateva istorice de biserici baptiste din judetul Arad. Multumim pentru articol.

        Reply
  5. Doru Radu

    Multumesc pt efort. Interesant. Si eu care credeam ca totul a venit din Transilvania -desi prima adunare baptista am auzit c-ar fi fost in Tulcea si nu in Transilvania.
    Oricum mi s-a parut interesant un amanunt ciudat dar care a creat multe tensiuni locale. Dr. Alexandru Nadaban (cu un doctorat de prin Transilvania sec XVII sau XVIII) zice ca ideea ca baptistii sa n-aiba cruce pe morminte a venit de la ardeleni care au impus-o la nu stiu a citea cnsfatuire/ congres. Cei din vechiul regat nu aveau probleme cu semnul curcii dar fratii din Ardeal -probail au preluat obiceiul reformat- au fost vehementi cu regula mormintelor fara cruce. Se punea un stil cu un pahar ca semn. Desi pare o nimica toata, in unele locuri regula a creat tensiuni mari….

    Reply
  6. Pingback: Chibzuieli: Rolul mărturisirilor de credință la baptiști « Romania Evanghelica

  7. alincristea

    Cartea “Biserica noastră și cultele minoritare” este prima reeditare de la apariția în 1928.

    Are la început un studiu de 27 de pagini “Biserică, stat și națiune”, al lui Constantin Schifirneț, cel care s-a ocupat de îngrijirea ediției și de note.

    La sfîrșitul cărții este o listă utilă cu peste 150 de note scurte, care prezintă persoanele publice prezente în carte, precum Alexandru Lapedatu, Roman Ciorogariu, Andrei Șaguna, Onisifor Ghibu, Grigore Comșa, Iuliu Hossu.

    Cartea conține pasaje semnificative din dezbaterile pe marginea legii cultelor. Se menționează că discursurile integrale și schimbul de replici între parlamentari se regăsesc în Monitorul Oficial, partea a III-a, Dezbateri parlamentare, Senat și Adunarea Deputaților 1928.

    În Anexa cărții este publicată Legea pentru regimul general al cultelor (Monitorul Oficial, nr. 89 din 22 aprilie 1928).

    S-a renuntat la Introducerea semnata de N. Russu, “apreciind că ea nu satisface exigențele actuale privitoare la cultele din țara noastră”.

    Reply
  8. Pingback: Epistemologii teologice competitive și ecoul lor românesc (3): București « Chibzuieli

  9. Pingback: Prima Marturisire de credinta baptista romaneasca (1913/1923) | Chibzuieli

  10. Pingback: Pentru prietenii mei ortodocși și calviniști: mântuirea la baptiștii români | Chibzuieli

Leave a Reply to Eugen Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.