Chibzuieli

Prima Marturisire de credinta baptista romaneasca (1913/1923)

Într-o postare anterioară am prezentat mărturisirea de credință baptistă din Ungaria, 1905.  Nu am găsit altă traducere românească decât cea prezentată de Dr. Brînzeu, cu afirmația că este preluată direct din Buletinul Oficial din Ungaria.  În această postare vă prezint ceea ce cred că este prima mărturisire baptistă scrisă de români, pentru români, pornind de la cea din 1905, dar făcându-i modificări substanțiale.  Și anume, mărturisirea tipărită și publicată de Titus Adorian începând cu 1913-14, și reprodusă de editura baptistă „Farul Mântuirii” în 1923.

Mărturisirea de credință baptistă din 1923 ne-a parvenit din mai multe direcții.  O redau aici pe cea reprodusă de Dr. Nicolae Brînzeu de la greco-catolici, pentru că aceasta este noua ediție a cărții sale Pocăiții, despre care am vorbit în postarea trecută, și care conținea mărturisirea din 1905.  Deși am publicat într-un post trecut o comparație a mărturisirii germane (tradusă în maghiară ca mărturisirea baptistă din 1905) cu cea română din 1923 (mărturisirea preluate din cartea lui Leu din 1927 este acceași cu cea din 1923, dar nu am avut altă tipăritură când am publicat acea postare – vezi legătura la fișierul pdf din cadrul textului), am făcut-o folosind textul englezesc al mărturisirii germane întrucât nu aveam un text românesc.  Acum, că am obținut textul românesc din 1905, și avem textul noii mărturisiri din 1923, cine vrea poate compara textele în limba română.

Nu fac aici o analiză teologică detaliată a mărturisirilor, dar la prima vedere putem observa diferențe foarte semnificative pe care le remarcă și Dr. Brînzeu.  În trecut, am semnalat doar depărtarea de calvinism, în urma citirii unor insinuări tendențioase. Citind acest articol veți putea vedea cum si Brînzeu este puțin dezechilibrat de schimbare și parcă încearcă să combată tot textul vechi!  Oricum, semnificația teologică profundă a diferențelor, și mai ales, felul în care funcționau mărturisirile de credință la acea dată, nu pot fi înțelese cu adevărat decât acordând atenție orientării mondiale a baptiștilor la acea vreme (Adorian a participat la patru congrese ale Baptiștilor Europeni și un număr semnificativ de baptiști au participat la toate congresele Alianței Mondiale Baptiste, alianță formată în 1905). Sper să revin pe viitor asupra teologiei, deocamdată, de vreme ce avem documentul în față, voi face câteva observații istoriografice.

Mai întâi, titlul cărții. Cum am menționat anterior, în ediția din 1913 Brînzeu include în titlu pe adventiști și pe nazarineni, dar în cuprinsul cărții redă mărturisirea baptistă.  Aceasta confirmă observațiile lui Rushbrooke din cartea sa despre istoria baptiștilor europeni și a lui Alexander Kișh din teza sa de doctorat despre începuturile baptiștilor în Ungaria, care afirmă că la început baptiștii au fost confundați cu nazarinenii.  În ediția aceasta Brînzeu adaugă și pe baptiști în titlu – confuzia începe să se lămurească.

Nazarinenii se trag din trezirea spirituală din cantonul de limbă germană Aargau, din Elveția, la începutul sec. al xix-lea, trezire inițiată de Samuel H. Fröhlich.  Acestora la început li s-au dat numele de „baptiști evanghelici,” dar nu au de-a face cu ceilalți baptiști din Europa, inclusiv România, ci sunt o ramură de menoniți (în America la început au fost numiți „the new Amish / noii Amiși”). De fapt, baptiștii din Germania (probabil Oncken, dar nu am avut timp să cercetez acest aspect în detaliu) l-au invitat pe Fröhlich să se unească cu baptiștii, dar am citit o scrisoare de-a lui  Fröhlich în care acesta a refuzat categoric să accepte această unire.  Oricum, sunt două teze de doctorat relativ proaspete publicate despre nazarineni, una la Universitatea din Belgrad și una la Budapesta, care este și sub formă de carte.  Acestea clarifică faptul că nu este nici o legătură directă între nazarineni și baptiști.  Sper că acum își vor mai corecta și ortodocșii cărțile de sectologie, pentru că unele afirmă niște bazaconii despre nazarineni care sunt cam jenante în condițiile posibilităților de informare de astăzi.  De nazarineni mă voi ocupa într-o postare viitoare, pentru că fiind pacifiști (ca menoniții), și fiind primii și ce mai numeroși protestanți între ortodocși în Sârbia, aceștia au suferit mult.

Revenind la încercarea de a identifica mărturisirea atașată la această postare, în cartea Istoria Baptiștilor Popovici ne redă cum de Crăciun în 1913, pentru prima dată au mers din Transilvania la București Teodor Sida și Gheorghe Slăv, să-l ordineze pe Adorian.  El de asemenea menționează că atunci au discutat anumite aspecte teologice, dar nu redă conținutul discuției.  Oricum, tot Popovici ne spune că imediat după aceea, una din cele mai importante tipărituri făcute la București în 1913-14 a fost mărturisirea de credință compusă de Adorian.  Ironic, la constituirea Uniunii Baptiste, în 1918-19, Popovici menționează Statutul Organic (pe care îl vom reda pe viitor), dar nu menționează nimic despre mărturisirea de credință.  Dimpotrivă, el spune că la fiecare consfătuire pastorală s-a afirmat „fidelitatea față de Cuvântul scris al Domnului, ca singura autoritate în materie de credință și practică religioasă, precum și dreptul fiecărui credincios de a interpreta Biblia prin iluminarea de la Duhul Sfânt.”  Practic, nu am reușit să găsesc nici o referință la vreo altă mărturisire baptistă intermediară până la aceasta, publicată de editura baptistă Farul Mântuirii în 1923.

Tot de la Popovici știm titlurile referatelor discutate la congresul de constituire a Uniunii Baptiste, și este clar că la acest congres nu s-a discutat vreo mărturisire de credință.  În plus, tot Popovici ne spune într-o notă de subsol că Mărturisirea de Credință publicată de Adorian în 1913 a fost publicată din nou în Farul mântuirii, în 1923.  Deci, pe baza acestor evidențe cred că se poate afirma fără echivoc că mărturisirea lui Adorian la care se referă Popovici este cea preluată de Dr. Brânzeu în această carte.   Aceasta se găsește și într-un document împreună cu Statutul Organic aprobat de Uniunea Baptistă în 1920.  Concluzionez, așadar, că mărturisirea pe care o redau aici este prima mărturisire de credință scrisă de baptiștii români, pentru români, de către Adorian în 1913.  Aceasta a devenit mărturisirea de credință oficială la formarea Uniunii Baptiste, publicată în tandem cu Statutul Organic, ca documente oficiale de cult.

>>> Lectură plăcută.

5 Comments

  1. Marius Silvesan

    Reblogged this on Istorie Evanghelica and commented:
    Eugen Matei continuă prin intermediul acestui articol incursiunea în istoria baptiștilor din România publicând acum prima Mărturisire de credință baptistă românească

    Reply
  2. alincristea

    Reblogged this on Romania Evanghelica.

    Reply
  3. DanutM

    Reblogged this on Persona and commented:
    Inca un document istoric important pentru evanghelicii romani, de la Eugen Matei.

    Reply
  4. Pingback: Acum 1 an (18.10.2013) – Eugen Matei: Prima Mărturisire de credință baptistă românească (1913/1923) | Romania Evanghelica

  5. aurora sezonov

    Multumim pentru aceasta postare.

    Reply

Leave a Reply to DanutM Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.