Chibzuieli

Originile penticostalismului românesc

În general, penticostalismul mondial este văzut ca un fenomen care s-a desfășurat în trei valuri. Primul val, la începutul secolului al XX-lea, a dat naștere denominațiunilor penticostale clasice. Al doilea val, plasat după 1950, este cel al carismaticilor care au rămas în bisericile protestante și istorice din care făceau parte. Al treilea val (( Denumirea a fost propusă de C. Peter Wagner, The Third Wave of the Holy Spirit: Encountering the Power of Signs and Wonders Today, Ann Arbor, Servant Publications, Vine Books, 1988.)), după 1980, perceput la început ca o nouă revărsare a Duhului, s-a extins în întreaga lume prin grupuri independente și postdenominaționale de creștini, prin fenomene similare penticostalismului, dar nu se asociază cu acesta nici denominațional, nici teologic. Acest val include grupuri independente indigene, a căror experiență pune accent pe daruri spirituale, semne, minuni și lucrări pline de putere, dar teologia lor include elemente cosmologice locale. Adesea teologia acestor grupuri prezintă un înalt grad de ambiguitate ((Tiparul celor trei categorii de penticostali/carismatici și confuzia dintre ele este ilustrată în context românesc de controversa mișcării Străjerilor și relațiile acestora cu școala de vindecări a lui Chris Oyakhilome din Nigeria, care s-ar potrivi celei de-a treia categorii)). Astfel, mai recent termenul folosit pentru acest al treilea val este cel de “neo-carismatic”, el încercând să cuprindă toate grupurile răzlețe care nu se potrivesc categoriilor “penticostal” și “carismatic”. ((Terminologia adoptată aici își are originea în Stanley M. Burgess și Ed M. Van der Maas, The New International Dictionary of Pentecostal and Charismatic Movements, Grand Rapids, Zondervan, 2002, XVI, ff.)).

Penticostalii din Romania fac parte din valul penticostalismului clasic de la începutul secolului al XX-lea. Deși există mai multe încercări de a trasa originea penticostalismului românesc în revărsări autohtone ale Duhului ((Ciprian Balaban, “Romania”, în William K. Kay, Anne E. Dyer (eds.), European Pentecostalism, Global Pentecostal and Charismatic Studies, Leiden, Brill, 2011, p. 230. Autorul menționează alte trei teorii care marchează începutul penticostalismului românesc, la Surducul Mic (Timiș), Vicovul de Sus (Suceava), respectiv Dârlos (Sibiu).)), istoricul penticostal Valeriu Andreiescu afirmă “originea baptista a penticostalismului românesc (atât a celui din România, cât și a celui din SUA)” ((Valeriu Andreiescu, Istoria penticostalismului românesc, 2 vol., vol. 1, Evanghelia deplină și puterea lui Dumnezeu, Oradea, Editura Casa Cărții, 2012, p. 58.)), cel puțin în forma definită teologic și organizată. În SUA, baptiști români au frecventat diferite întruniri penticostale și preluând anumite doctrine și practici specifice, pe la 1922-23 au format primele biserici penticostale românești ((Ibidem, pp. 40-41, 46.)). Remarcabil între aceștia a fost un grup de șapte baptiști care au frecventat întrunirile de evanghelizare și vindecare organizate de Aimee Semple McPherson (1890-1944), “cel mai proeminent lider dintre femeile penticostale până la această dată” ((Cf. Cecil M. Robeck Jr., în Burgess și Van der Maas, The New International Dictionary of Pentecostal and Charismatic Movements, pp. 856-858. Întoarsă după moartea soțului ei din China, unde lucraseră ca misionari, McPherson a condus campanii de evanghelizare în America, a înființat o asociație misionară, un colegiu biblic și a fondat The International Church of the Foursquare Gospel, care este răspândită astăzi în peste 100 de țări, cu peste 3.000.000 de membri. Craig D. Atwood, Frank Spencer Mead, Samuel S. Hill, Handbook of Denominations in the United States, Nashville, Abingdon Press, 2010, p. 264-265. Se estimează că în timpul Marii Depresiuni biserica fondată de ea în Los Angeles a hrănit peste un milion și jumătate de săraci.)). Unul dintre acești participanți, Petru Pernevean, care s-a întors acasă în Păuliș, județul Arad, a primit o scrisoare din SUA, de la Constantin Sida, împreună cu care frecventase aceste întâlniri, în care Sida afirma că șapte persoane din grupul lor au participat la întâlniri de rugăciune ale celor ce o urmau pe McPherson și au fost botezați cu Duhul Sfânt. Scrisoarea a avut un impact deosebit asupra familiei lui Gheorghe Bradin, diacon în biserica baptistă din Păuliș, și asupra soției sale, Persida, care suferea de tuberculoză și hidropizie. Scrisoarea i-a inspirat pe cei doi să se roage pentru vindecare și să ceară mai multe lămuriri asupra penticostalismului prin corespondență cu Pavel Budean, unul din întemeietorii primei biserici penticostale române din Detroit. Gheorghe Bradin și Pavel Budean au avut un rol esențial în organizarea și instituționalizarea penticostalismului în Romania.

Credincioșii care au adus penticostalismul în Romania au avut tangențe cu diferite grupări din penticostalismul american, incluzând The International Church of the Foursquare Gospel – creată de McPherson, Assemblies of God (( Una dintre cele mai mari denominații din SUA, formată în 1914, în urma trezirii spirituale de la Azusa Street (1906-1909). În SUA, Assemblies of God cuprinde aproape 3.000.000 de membri. Craig D. Atwood et al., op. cit., p. 254.

)) – denominație în care Pavel Budean și alți români au fost ordinați la început în diferite slujbe, și ulterior Church of God, Cleveland, Tennessee(( Considerată uneori ca fiind prima denominație penticostală, aceasta își are originea în asocierea unor păstori baptiști sub denumirea de Christian Union, în 1886, pentru a urma împreună învățăturile Noului Testament și a combate indiferența spirituală și acomodarea la cultura modernă. Organizația și-a schimbat numele în Holiness Church în 1902 și din nou în 1907 în Church of God, stabilindu-și sediul în Cleveland, TN. Vorbirea în limbi a început să fie practicată pe la 1896. A se deosebi de denominațiile Church of God in Christ și Church of God of Prophecy. Denominația are peste 1.000.000 de aderenți în SUA și peste 7.000.000 în lume, în 180 de țări. ((Vezi ibidem, p. 257.)) –denominație cu care s-a asociat biserica din Detroit, probabil prin 1944, și ulterior multe alte biserici penticostale românești. Cu toate acestea, Andreiescu minimalizează influența teologică dinspre Church of God și International Church of the Forsquare Gospel asupra penticostalismului românesc, creditând pentru aceasta în parte fondul baptist al mișcării și experiența pe care Gheorghe Bradin a avut-o în cadrul structurilor baptiste ((Valeriu Andreiescu, op. cit., vol. 1, pp. 50, 52ff. Primul memoriu adresat guvernului pentru recunoașterea penticostalilor propunea denumirea “Baptiști-penticostali” pentru noul cult. Autorul redă cazuri în care noii baptiști-penticostali călătoreau în alte biserici baptiste pentru a demonstra modul de închinare cu vorbire în limbi, în urma cărora unele dintre acestea au aderat la penticostalism.)).

Făcându-și intrarea în Romania cu precădere printre baptiști, ca o experiență a Duhului diferită de nașterea din nou, penticostalismul și-a definit curând câteva principii distincte față de baptism. Andreiescu redă o declarație de credință a lui Bradin, care se consideră a fi baza identității independente a penticostalilor la sfârșitul lui 1922 (( Ibidem, 59-60.)). Pe lângă elementele fundamentale caracteristic evanghelice, elementele definitorii penticostale în această declarație sunt “botezul Duhului Sfânt, deosebit de nașterea din nou, cu dovada vorbirii în limbi străine”, lucrarea darurilor duhovnicești în biserică și o escatologie premilenistă care afirmă răpirea Bisericii înainte de revenirea lui Cristos pentru instaurarea Împărăției mileniale. Ca practici de cult, pe lângă Botez și Cina Domnului, se specifică spălarea picioarelor și ungerea cu untdelemn a bolnavilor.

Ulterior, penticostalii au produs mai multe mărturisiri de credință, unele păstrându-se, altele nu, în timp ce unele au avut o circulație mai restrânsă ((Pentru o prezentare mai detaliată a diferitelor mărturisiri de credință și relația acestora cu cele ale Assemblies of God și Church of God, vezi Valeriu Andreiescu, “Doctrinele penticostalismului românesc așa cum rezultă din diferitele sale mărturisiri de credință”, Plērōma: Studii și cercetări teologice, 7, nr. 13, 2005, pp. 105-135.)). Două mărturisiri complete, care sunt și cele mai importante, sunt: mărturisirea sub care s-au unit trei ramuri penticostale românești în 1950 pentru a forma “Cultul Penticostal – Biserica lui Dumnezeu Apostolică din Romania” ((Asociația Creștinilor Botezați cu Duhul Sfânt a fost recunoscută de stat în 1946, Biserica lui Dumnezeu Apostolică Penticostală, cu centrul la Arad, a fost recunoscută în decembrie 1946, iar Ucenicii Domnului Isus Cristos s-a înregistrat oficial în 1948. Mărturisirea adoptată de cele trei ramuri a fost publicată în Trandafir Șandru, Dogmatica Bisericii lui Dumnezeu Apostolice Penticostale, București, Editura Institutului Teologic Penticostal de grad universitar, 1993, pp. 256-281. Întrucât aceasta a fost preluată după publicația din 1947 de către editura Vestitorul Evangheliei, ne vom referi la aceasta ca “Mărturisirea de credință din 1947” (MC1947).)) și mărturisirea curentă. Se pare că Mărturisirea sub care s-au unit cele trei ramuri penticostale constituie baza mărturisirii reformulate în condiții de libertate în 1994, reformulare care conține și anumite modificări doctrinare, și care în urma unor reeditări este publicată în mod oficial ca mărturisirea curentă a cultului ((Toate referințele la această mărturisire sunt după publicația pe pagina de web a cultului http://www.cultulpenticostal.ro/CPAdmin/documents/doc_offline/Marturisire%20de%20credinta.doc, accesat la 13 august 2013. Ne vom referi în continuare la aceasta ca “Mărturisirea actuală.” Mărturisirea nu conține nici o referință cu privire la data când a fost reeditată.)).

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.