Chibzuieli

Mântuirea și a doua experiență a Duhului. Și a treia… și a patra…

1. Experiența istorică

Ce înseamnă să fii mântuit? Sunt eu mântuit? Iată o întrebare care l-a frământat intens pe John Wesley (1703-1791) pe când se pregătea ca student pentru hirotonire în Biserica anglicană. Împreună cu câțiva prieteni asociați în ceea ce au numit „clubul sfânt” practicau postul de două ori pe săptămână, studiul Scripturii, rugăciunea, atenție la curăția vieții oră de oră, hrănirea săracilor pe străzi, vizitarea celor închiși în

Sursă: Wikipedia

Sursă: Wikipedia

închisori, alfabetizarea orfanilor și alte acte de caritate. În grup se aflau printre alții Charles, fratele lui John Wesley, și George Whitefield, care va deveni promotorul primei mari treziri spirituale din SUA (The Great Awakening, 1731-1755). De fapt, deveniseră atât de metodici în practicile spirituale încât au fost numiți „metodiști.” Noul Testament îl studiau în limba greacă și erau bine versați în studiul clasicilor în latină. Mulți dintre ei, în primul rând frații Wesley, for fi persoane cheie în înființarea Bisericii Metodiste.

Și totuși, îndoiala a rămas în inima lui John, chiar și după călătoria misionară în America, unde episodul prieteniei cu Sophia Hopkins, prietenie ruptă la sfatul unui predicator moravian, refuzul administrării euharistiei acesteia și judecata căreia a fost supus în urma acestui refuz, toate acestea nu au avut darul să-i ușureze inima.

Vorbind de moravieni (adică Biserica Moraviană din Germania condusă de contele Nicolaus Zinzendorf, biserică ce avea misionari în Lumea Nouă, și în Anglia, la vremea aceea), este legendar episodul despre pacea acestora în timpul furtunii pe vapor, episod care l-a marcat pe John. Însă influența moravienilor asupra lui a fost mult mai substanțială în alte circumstanțe decât în acest episod. Cel ce l-a convins că siguranța mântuirii și pacea în inimă vin printr-un act instantaneu, ca un dar al credinței, a fost Peter Böhler, episcop al Bisericii Moraviene în SUA și Anglia. Acesta a avut îndelungi conversații cu John, la întoarcerea lui din misiunea în America. Și mai cunoscut, probabil, este episodul când John Wesley a primit această experiență a păcii mântuirii, experiență instantanee, în timp ce participa la o întrunire a unui grup de credincioși moravieni pe strada Aldersgate în Londra. Iată cum descrie John această experiență:

Seara, fără nici o tragere de inimă m-am dus la o întâlnire de pe strada Aldersgate, unde cineva citea din prefața lui Luther la Epistola către romani. Pa la nouă fără un sfert, pe când el descria schimbarea pe care o face Dumnezeu în inimă prin credința în Hristos, am simțit cum inima îmi este cuprinsă de o căldură neobișnuită. Am simțit că mă încred în Hristos, numai în Hristos, pentru a fi mântuit, și am primit siguranța că el a luat povoara păcatelor mele, chiar și ale mele și m-a salvat și pe mine de legea păcatului și a morții.

Experiența aceasta copleșitoare a lui John Wesley i-a influențat toată teologia, și în particular, concepția sa despre mântuire. Mântuirea, conclude John, are două dimensiuni. Pe de o parte, este ceea ce a făcut Cristos pentru om în mod obiectiv, pe cruce, pe de altă parte este ceea ce face Duhul Sfânt în inima omului în prezent. Teologic spus, primul aspect este justificarea, al doilea, sfințirea, afirmă Wesley. Justificarea înseamnă că omul este încredințat de Dumnezeu prin Duhul Sfânt de iertarea păcatelor și de înfierea sa, devenind copil al lui Dumnezeu. Sfințirea este un act ulterior și constă în faptul că omul este transformat și „născut de sus,” cuprins fiind de dragostea lui Dumnezeu care îi transformă radical ființa, astfel încât el devine motivat de dragostea divină în tot ce face. Această teologie a fost prezentată de Wesley în tractatul devenit clasic, publicat în 1739 cu titlul A Plain Account of Christian Perfection (s-ar putea traduce: Tratat concis despre desăvîrșirea/perfecțiunea creștină).

Wesley nu a înțeles desăvârșirea în sens absolut, ci în sensul că atunci când o persoană trăiește această experiență a desăvârșirii, afecțiunile și atitudinile inimile lui sunt atât de transformate încât ea este perfectă în dragoste, astfel încât nu va mai păcătui niciodată cu voia. Desigur, această atitudine este relațională. Omul poate rămâne în această stare numai atât timp cât menține relația cu Dumnezeu. Altfel, această stare se poate pierde, sau altfel spus, „poți pierde mântuirea.”

Probabil cel mai bun interpret al teologiei lui John Wesley, contemporan cu el, a fost John Fletcher (1729-1785), un elvețian de o educație și statură morală remarcabile (studiase la universitatea din Geneva), care s-a mutat în Anglia și a devenit preot anglican. Mai târziu, John ar fi vrut să-l lase la conducerea mișcării metodiste după el, dar Fletcher a avut o constituție fizică mult mai plăpândă și a murit înaintea lui John Wesley. Fletcher de asemenea a înțeles experiența mântuirii într-un tipar similar, dar a folosit o terminologie diferită, concepând mântuirea ca „naștere din nou completă.” Nașterea din nou completă la Fletcher de asemenea are experiențe distincte: justificarea și sfințirea. Deci:

La Wesley: Mântuire = perfecțiune/desăvârșire creștină = justificare + sfințire

La Fletcher: Mântuire = naștere din nou completă = justificare + sfințire.

La Fletcher, justificarea este legată de lucrarea Fiului și sfințirea de cea a Duhului, potrivit unei teologii trinitariene dispensaționaliste asemănătoare cu cea a lui Grigore de Nazianz. Fletcher de asemenea a numit sfințirea totală un „botez al Duhului Sfânt.” În tradiția lui Wesley și Fletcher, în secolul xix a avut loc mișcarea de sfințire, și în vecinătatea acestea, nașterea penticostalismul. Despre acestea… într-o altă postare. Totuși prezentarea simplificată de mai sus ne permite să facem câteva observații despre scena evanghelică românească.

2. Ecouri românești

La noi, Iosif Țon este mai nou promotorul unui tipar de spiritualitate în două trepte. După Iosif Țon, când te pocăiești nu ești educat să trăiești o viață sfântă (zic eu, mai ales dacă nu te catehizează nimeni :)) iar Duhul Sfânt te lasă pentru o vreme să mai trăiești cu unele păcate (hmmm.. oare?), până la un moment dat când te luminează total. Iosif Țon a preluat anumite aspecte din teologia ortodoxă (Wesley de asemenea a studiat patristicii și ortodoxia, dar acesta e alt subiect care necesită o discuție mai extinsă), inclusiv din conceptul de îndumnezeire, pe care nu cred, totuși, că-l înțelege în sens ortodox. Într-un videoclip pe youtube afirma că deosebirea majoră dintre „noi” și ortodocși (habar n-am cine sunt „noi”) este că ortodocșii vorbesc de o transformare (îndumnezeire) treptată, prin efort personal, în timp ce el vorbește de transformare instantanee. Experiența instantanee este cea a botezului cu Duhul Sfânt, dar aici din nou, nu putem fi siguri că el acceptă această experiență în tiparul teologic al penticostalismului clasic. Aceasta pentru că există alte elemente în teologia penticostală pe care nu le-am auzit afirmate explicit niciodată de Iosif Țon. Nu că dânsul nu le-ar afirma ci doar că nu le-am auzit/citit/văzut eu. Oricum, această experiență a sfințirii sau îndumnezeirii instantanee este urmată de primirea de carisme și abilități de a săvârși lucrări mai mari decât Mântuitorul, pentru că așa a promis el înainte de înălțarea sa la cer.

Un alt context în care întâlnim tiparul mântuirii ca o experiență în doi pași este, desigur, teologia penticostală. Deși limbajul nu este identic – de fapt, este clar că expresia teologică a acestei experiențe creștine nu este deloc uniformă – mărturisirea de credință penticostală din 1947 exprimă ideea mântuirii ca sfințire totală astfel:

Mântuit înseamnă a fi cu totul scăpat de păcat, patimi, pofte, apucături rele, viciuri [sic], porniri nesăbuite, etc., de care eram subjugați. După mântuire rămânem liberi de toate acestea. (Mărturisirea penticostală din 1947, art. xvii).

Înțelegerea mântuirii în termenii sfințirii totale, în particular pentru că în penticostalism aceasta a fost asociată cu botezul cu Duhul Sfânt dovedit de vorbirea în limbi, a creat multe dezbinări între penticostali și baptiști, la începuturi. Îmi amintesc vag, că disputa mai exista și pe vremea când eu eram copil, când afirmația era că baptiștii sunt o clasă inferioară de credincioși, sau pentru cei mai hotărâți, nu sunt mântuiți. Însă mărturisirea de credință actuală a cultului penticostal a eliminat acest limbaj, formulând articolul 8 astfel: „noi credem că mântuirea este condiționată de credință, pocăință și nașterea din nou.” Dar, ce s-a întâmplat cu botezul cu Duhul Sfânt?

Desigur, botezul cu Duhul Sfânt rămâne marca penticostalismului și este definit în Mărturisire ca „umplerea cu Duhul Sfânt” care este „însoțit(ă) de semnul vorbirii în limbi” (art. 16). Aici, desigur, apare o altă problemă, pentru că „umpleri cu Duhul Sfânt” pot fi mai multe, dar numai una singură din acestea este botez cu Duhul Sfânt. Evident, acest aspect necesită o altă discuție, de asemenea de lăsat pentru altă dată. Cred însă că observațiile anterioare ne permit o lecție concluzivă

3. Lecție: Caracterul supranatural al mântuirii și eșecul unui ordo salutis unic

Mântuirea este actul supranatural al lui Dumnezeu de a-și coborî prezența în inima și viața unui om. Mântuirea este despre aici și acum, și desigur, și despre viața viitoare, dar nu doar despre aceea – vorba ceea, „pui de năpârci, cine v-a învățat să fugiți de mânia viitoare?” :). Cam toți creștinii afirmă acest fapt într-un fel sau altul.

Un aspect fundamental care marchează divizarea confesională este felul în care diferite confesiuni prescriu un tipar sau altul al felului în care operează acest act suprem al lui Dumnezeu în viața omului. Încercarea de definire de sine și diferențiere de alte orientări a dus în teologie la încercări de a segmenta acest act divin în diferite evenimente și a le rândui în mod normativ pentru a prescrie un creștinism care este considerat mai autentic (e al nostru, nu?), sau mai înalt. Rezultatul este ceea ce în teologie este numit ordo salutis sau „secvența mântuirii.” (În trecut am scris despre un posibil ordo salutis ortodox).  De exemplu, textul meu de mai sus arată cum Wesley și Fletcher prezintă o secvență a experienței mântuirii, deși limbajul teologic este cu totul inconsistent. De ce a făcut Wesley acest lucru? Pentru că l-a trăit întâi și apoi a încercat să-l exprime teologic.

Odată, stând de vorbă la un pahar de suc :), mai în glumă mai în serios, l-am întrebat pe Joel B. Green, care este metodist, dacă Wesley a fost mântuit înainte de experiența de la Aldersgate. Joel a răspuns că un manuscris al tractatului lui Wesley are o notă de margine a lui Wesley care arată că el însuși nu era sigur că limbajul mântuirii este cel mai bun pentru a exprima această experiență.

Oricum, John Wesley nu a vorbit despre sfințire doar ca un act instantaneu. El a afirmat și sfințirea progresivă. El a folosit imaginea unui om care moare și încetează să respire. După cum nu știm exact momentul trecerii de la o stare la alta, spune el, s-ar putea să nu știm nici momentul transformării, dar în principiu putem face o distincție destul de clară între un om mort și unul viu. Tot astfel între un creștinism nominal, formal, și unul viu.

Există o tendință în noi, atunci când trăim harul mântuirii, să afirmăm și să prescriem tipar experienței noastre spirituale ca fiind singurul autentic. Astfel, experiența spirituală devine parte marcantă a teologiei noastre. Persoane cu un tipar similar al experienței spirituale se asociază formând confesiuni care adesea tind să prescrie un ordo salutis încorsetat și încorsetant, poate chiar intolerant pentru alte expresii ale lucrării Duhului. Acest tipar tinde să dea formă practicii liturgice a confesiunii respective. Tiparul spiritual in două trepte nu este normativ, și mă tem că nu toți cei ce-l afirmă l-au trăit autentic. „Botezul cu Duhul Sfânt” nu este doar apanajul penticostalilor (deși anumite manifestări și practici sunt). Nici nu este convertirea întotdeauna un act instantaneu dramatic, mai ales la cei ce au crescut într-o familie creștină.

Eu nu vreau să spun că tot ce este afirmat ca practică creștină de unii sau de alții merge. În același timp, mulți afirmă că era denominaționalismului creștin e pe trecere. Să fie aceasta o mișcare a Duhului de a-și uni poporul său pe baza lucrării suverane a lui Dumnezeu în fiecare om? Oare nu tocmai aceasta au în comun evanghelicii, care nu sunt o confesiune ci o mișcare care taie diagonal peste toate confesiunile creștine? Ca baptist, îmi permit să fiu evanghelic trans-confesional fără a-mi pierde identitatea pentru că baptiști au afirmat de pe vremuri că atât timp cât nu ai viață de sus, nu ești mântuit, din orice confesiune ai face parte. Cel puțin, un lucru cred că putem învăța de aici. Cooperarea evanghelicilor pentru împărăția lui Dumnezeu nu este un artificiu, ci ecumenism autentic, sub impulsul Duhului Sfânt. Cât despre a doua experiență a Duhului… sigur că da! Și a treia… și a patra… Cel puțin până la vreo șase s-a ajuns în mișcarea de sfințire, dar despre aceasta altă dată :).

9 Comments

  1. DanutM

    Reblogged this on Persona and commented:
    Eugen Matei scrie despre Wesley si teologia desavirsirii, precum si reflexele acesteia in spatiul evanghelic romanesc.

    Reply
  2. Marius Silvesan

    Reblogged this on Istorie Evanghelica and commented:
    Un articol interesant despre modul în care John Wesley a înțeles conceptul de mântuire , precum și despre reverberațiile acestui concept în spațiul evanghelic românesc.

    Reply
  3. Pingback: Și încă odată, măi flăcăi? | Frică şi cutremur

  4. Liviu

    Ironia din titlu Wesley nu o merita, desi i se imputa cumva, indirect, deviatiile lui Iosif Ton. Ton si penticostalii distorsioneaza grotesc teologia wesleyana a sfintirii. De altfel printre randuri si autorul filipicei o recunoaste.
    Mi se pare mie sau filipica este scrisa cumva mai degraba din perspectiva calvinista/reformata si se foloseste de nebuniile lui Ton pentru a lovi prin ricoseu in arminianism?

    Reply
    1. Eugen

      Ți se pare. Vezi de exemplu , o postare a mea anterioară pe această temă. Cred că am argumentat de mai multe ori pe acest blog că tradițional baptiștii români nu sunt calviniști și că nici eu nu sunt. „A treia și a patra” experiență a Duhului din titlu nu se referă nicidecum la Wesley. În mișcarea de sfințire s-a ridicat problema mai pronunțat. Nu este în mod necesar o ironie ci o sugestie că poate tiparul teologic propus în cadrul acesteia nu este neapărat cel mai adecvat. Nu încerc că imput lui Wesley constructe teologice ulterioare, ci mai degrabă încerc să arăt unele aspecte istorice pentru că în context evanghelic românesc adesea credem că teologia pe care o promovăm a căzut din cer (sau din Scriptură) direct pe treptele bisericii noastre.

      Reply
  5. costica h.

    Mie mi-a placut postarea, Wesley poate fi un tipar in experienta si vorbire.
    Nu sunt teolog, dar pot afirma cu convingere ca experienta personala influenteaza, daca nu chiar determina teologia unui om mantuit, care ajunge predicator.

    Poate merg prea departe dar multi predicatori vorbesc din carti si flutura convingerile unora mai mari ca ei.

    Wesley nu s-a multmit a face asta, si deaceea experienta sa l-a facut ceea ce a ajuns sa fie.
    Chiar exista semnale ca Duhul Sfant face ajustarile necesare intre evanghelicii despartiti de garduri artificiale ale zilelor noastre?
    Eu am auzit pe un pastor foarte influent al zilelor noastre care a predicat intr-o adunare mare care nu era din denominatia respectiva; Cred ca Domnul face o noua descoperire bisericie Sale; calea intre baptisti si penticostali se afla…INTRE ei…adica la mijloc.
    Nu este vorba de a nu fi nici acolo nici aici, ci altfel spus, si acolo si aici.

    Reply
  6. Pingback: Acum 1 an (23.02.2014) – Eugen Matei: După Iosif Țon, când te pocăiești nu ești educat să trăiești o viață sfântă… | Romania Evanghelica

  7. Pingback: Din istoria blogosferei evanghelice – 23 februarie | RoEvanghelica

  8. Pingback: Din istoria blogosferei evanghelice – 23 februarie (2018) | RoEvanghelica

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.