Chibzuieli

J. H. Rushbrooke și libertatea religioasă a baptiștilor români

Libertatea conștiinței, piatră de temelie a principiului libertății religioase, face parte din însăși fibra baptismului, așa cum a fost exprimat în timpuri moderne (1905) de E. Y. Mullins prin ceea ce el a numit „principul competenței sufletului” sau chiar dintru începuturi de Thomas Helwys (c.1575- c.1617) pe când încerca să-l convingă pe regele James I al Angliei că măria sa nu are nici o autoritate asupra conștiinței supușilor. Fapt pentru care i-au și putrezit oasele pe undeva prin închisoare. De atunci, cam oriunde s-au extins baptiștii, au trecut printr-o fază de persecuție religioasă, tipic promovată de biserica oficială care era una cu statul. Așa au stat lucrurile și în Romania.

RushbrookeUnul din cei mai ardenți apărători ai libertății religioase, care a luptat mult pentru aceasta în Europa, și în particular în Romania, a fost Dr. James Henry Rushbrooke (1870-1947), susținător al Alianței Mondiale Baptiste încă de la primul ei congres în 1905 și mai târziu lider al acesteia. După Primul Război Mondial Alianța a avut nevoie de informații corecte despre situația baptiștilor în Europa și a încredințat responsabilitatea adunării acestor informații lui Rushbrooke din partea Angliei și Dr. C.A. Brooks din partea Bordului de Misiune al Convenției Baptiste de Sud din SUA. Rushbrooke era bine calificat pentru această misiune. În 1915, la dispoziția Uniunii Baptiste din Marea Britanie și Irlanda, a publicat ceea ce este probabil prima istorie a baptiștilor de pe continentul european. Aceasta este o carte editată, fiecare secțiune fiind scrisă de un slujitor eclesial din zona despre care a scris. O excepție a fost făcută cu privire la Ungaria (implicit Transilvania), întrucât de pe la 1900 baptiștii maghiari și germani se divizaseră și cineva autohton nu ar fi putut scrie o istorie obiectivă. Divizarea a fost rezolvată pe la 1908 cu arbitrajul Alianței Mondiale. În 1908, în urma împăcării, s-a format o singură Uniune Baptistă în Ungaria, iar Dr. Rushbrooke a prezidat la actul oficial de inaugurare acesteia.

NOTĂ: Cartea lui Rushbrooke poate fi citită sau descărcată în format pdf de pe internet. Informații despre baptiștii români din România veche sunt în capitolul despre baptiștii din Balcani și despre cei din Transilvania în capitolul despre Ungaria.

Îmi amintesc foarte vag din copilărie cum părinții povesteau între ei cu reverență despre intervențiile lui Rushbrooke la guvernul României pentru libertatea baptiștilor. Interpretarea populară era că Rushbrooke ar fi cerut guvernului fie să lase baptiștii liberi, fie să-i lase să emigreze în vest (SUA), că vestul îi vrea. Nu cred că povestea despre emigrare se poate valida, însă câteva lucruri despre intervențiile lui Rushbrooke în Romania și străinătate sunt demne de semnalat. Se pare că tot felul de arhive conțin o cantitate substanțială de informație pe această temă (în special după 1939) pe care baptiștii români trebuie să o caute și să o facă publică, de dragul istoriei. Câteva exemple:

1920 – Rushbrooke și Brooks au cerut o întâlnire cu președintele Consiliului de Miniștri în București, din cauza închiderii unor biserici baptiste, dar acesta era plecat din oraș. Drept care, au depus o scrisoare de protest la persecuție, la președinție.

1921 – În urma închiderii bisericilor baptiste și interzicere a Uniunii Baptiste Rushbrooke a intervenit la Primul Ministru (Octavian Goga) pentru anularea Ordonanței 15.831 (Apr. 1921) dată de Ministerul Cultelor – promisiunea ministrului de anulare a ordonanței n-a fost niciodată respectată. În Decembrie Rushbrooke s-a întors în România pentru diferite audiențe la guvern pe aceeași temă (Vezi Istoria Baptiștilor de Popovici privind participarea lui Goga la sinodul ortodox din martie în care se pare că a fost compusă această ordonanță).

1923 – Odată cu noua lege a cultelor libertatea baptiștilor moștenită din Ungaria (1905) înainte de Unire a fost pierdută (până aici cultele care proveneau din diferite provincii funcționau după legile moștenite local de dinainte de unire). Baptiștii au fost acuzați că sunt propagandiști plătiți de unguri, sau bolșevici, sau anti-rege, anti-naționaliști, etc.. După raportul persecuției făcut de Adorian la Congresul de la Stockholm în același an, Rushbrooke a cerut congresului să enunțe o rezoluție de protest care a fost înaintată guvernului României.

Nu menționez alte detalii, dar menționez că Rushbrooke a mai intervenit în persoană la guvernul României pentru libertatea baptiștilor în 1925, 1927, 1928 (februarie și noiembrie), 1935, 1937, 1938 și 1940. De menționat și unele acțiuni externe:

1939 – Decizia 26,208 a Ministrului Cultelor (arhiepiscopul ortodox Colan) ordona că o biserică poate rămâne deschisă numai dacă putea prezenta numele a o sută de capete de familie (nu de persoane – mai târziu numărul a fost redus la cincizeci) ca membrii ai acelei biserici. Cum baptiștii aveau biserici mici, din 1602 biserici numai 14 mai puteau funcționa! Rushbrooke a trimis o petiție regelui care practic nu s-a opus Bisericii Ortodoxe. Cum să o facă? Pe lângă Ministrul Cultelor care era ortodox, Primul Ministru era Patriarhul ortodox.

Decizia din 1939 venea după ce Biserica Ortodoxă prin delegații ei la World Christian Conference din 1937 la Oxford semnase un raport (împreună cu toți participanții) să nu persecute minoritățile religioase din țara lor. Văzând situația, Rushbrooke a cerut suport pentru baptiștii români la Arhiepiscopul de Canterbury. Când acesta s-a îmbolnăvit a apelat la arhiepiscopul de York și apoi la episcopul de Chichester. Rezultatul? Unii anglicani au fost ambivalenți, regretând persecuția dar acordând circumstanțe atenuante ortodocșilor. În același timp, la o conferință de la Madras episcopul de Winchester în mod deschis a susținut persecuția baptiștilor de către ortodocși sub motiv că baptiștii sunt comuniști (Secretarul executiv de la Bordului de Misiune al Convenției Baptiste de Sud a fost prezent la Madras și a putut raporta ce s-a întâmplat). În Anglia, preotul anglican John Douglas a scris scrisori la ziarele The Record și The Guardian (27 Ianuarie 1939) susținând că baptiștii ar fi fost vinovați de propagandă subversivă statului și de aceea decretul se justifică. Rushbrooke a răspuns la amândouă ziarele prin scrisori (în 30 ianuarie la The Guardian). Episcopul anglican de Gibraltar a scris în Church Times că Biserica Ortodoxă este biserica-mamă a românilor iar baptiștii sunt un grup de orientare britanică-SUA pe care Arhiepiscopul de York nu ar trebui să se asocieze. Disperat, pentru că ortodocșii fuseseră invitați să se asocieze la Consiliul Mondial al Bisericilor, Rushbrooke a scris liderului acestuia sugerând să se ceară bisericilor care se alătură Consiliului să respecte declarația de la Oxford. Răspunsul categoric a fost negativ.

Au trecut vreo optzeci de ani de la cele de mai sus… Oare pluralismul, globalizarea și procesul de secularizare a societății vor putea convinge creștinii de nuanțe diferite să se respecte unii pe alții?

12 Comments

  1. DanutM

    Reblogged this on Persona and commented:
    O noua postare a lui Eugen Matei, de data aceasta pe tema, centrala pentru traditia baptista, a libertatii de constiinta.

    Reply
  2. Pingback: Eugen Matei: J. H. Rushbrooke și libertatea religioasă a baptiștilor români | Romania Evanghelica

  3. Cristian Pascu

    Ieri am citit un articol despre invidualism și protestantism, articol auto-critic al unui protestant. Și deși articolul recunoaște o dilemă în fărămițarea teologică cauzată de refuzul unei autorități ecleziastice în intepretarea scripturii, așa cum este cazul în Ortodoxie și catolicism, cu siguranță aceste două biserici nu sunt bisericile în măsură să ofere o interpretare corectă a Scripturii datorită idolatriei moaștelor și a cultului sfinților, asupra cărora Biblia este “cît se poate de clară”.

    Deci nu, în ciudă secularizări și globarizării, nu avem diferite nuanțe de creștinism, și în nici un caz nu putem vorbi de respect reciproc (în sensul acceptării unei valididități de nuanță teologică). Ceea ce mi se pare firesc și normal.

    Atîta timp cât în popor, chiar între cei cu studii teologice, Biserica Ortodoxă a luat ființă la 1054, nu se poate discuta doar în termeni de libertate de conștiință. Acesta este un aspect care trebuie luat în seamă, dar nu singurul. Propovăduirea cultelor neoprotestante împotriva “bisericii oficiale” trebuie să se facă în baza unei cunoașteri a acestei biserici oficiale și nu în baza ignoranței și miturilor de la distanță.

    Firește că o astfel de atitudine a fost prost văzută, mai ales în perioada de naționalism exacerbat din perioada interbelică.

    Reply
    1. Eugen

      Oh, Cristian, deocamdată dacă ne respectăm destul ca să trăim civilizat într-o societate pluralistă și să nu ne brutalizăm, și omorâm unii pe alții, așa cum s-a întâmplat uneori generației părinților noștrii, tot este ceva.

      Fără îndoială există necunoaștere, neînțelegere și lipsă de respect de ambele părți. Dacă crezi că este doar din partea noastră (care este, să nu crezi că o scuz), este destul să citești puțin prin cărțile de sectologie ortodoxă. Cred că este vremea să creștem mai mari și unii și alții. Mă aștept să faceți voi primul pas, că sunteți mai vechi, mai ortodocși, mai mulți și mai înțelepți.

      Cât despre alt fel de respect reciproc, s-ar putea să nu vorbești pt. toți ortodocșii, că nici eu nu vorbesc pentru toți baptiștii. Ca să vezi, acu câtva timp mă dusei pentru prima dată în viață la o întâlnire a unei organizații ecumenice locale, conectată cu WCC. Zic, pentru prima dată, că noi evanghelicii suntem suspicioși și neparticipanți la așa ceva. Sala era plină de protestanți liberali, care sunt mai ecumenici în acel sens. Ba chiar și un quacker am întâlnit acolo. Crezuzem că ăștea au dispărut! M-am dus pentru că acolo venea cineva pe care-l cunoșteam, și am vrut să mă întâlnesc cu el. Când colo… ce să vezi, unul din speakers era un preot ortodox! Dintre toți vorbitorii (liberali), a lui a fost singura predică evanghelică (în sens baptist :))! Desigur, ne-am dat în vorbe după aia, și i-am spus că ar putea veni să predice și la biserica noastră. A râs și a spus că voi, ortodocșii, aveți mai mult în comun cu noi, evanghelicii, decât cu cei de acolo, liberalii și că dacă am fi mai deștepți v-am putea ajuta în acel fel de organizații! Acu sigur că nu ne-am convertit unul pe altul, dar cel puțin nu ne-am certat și persecutat reciproc :). Ba chiar înclin să cred că am putea fi prieteni și învăța câte ceva unul de la altul.

      Reply
      1. Cristian Pascu

        Eugen,

        Departe de mine de a nega ignoranța unor ortodocși în ceea ce privește învățăturile altor confesiuni. Dar este mult mai ușor să prinzi un non-protestant în offside reproșându-i că de fapt nu înțelege nu știu ce aspect al teologiei protestante. Asta fiindcă nu este niciodată clar care este autoritatea în această parte a creștinismului. Toți au pretenția că sunt biblici, chiar și cei care se contrazic. Chiar dacă există sinoade reformate (în sensul larg al termenului), totuși nu aveți o unitate. Cu atît mai puțin în popor.

        De aceea nici manualele de sectologie nu se vor precise și li se poate reproșa asta. Ele nu pot să dărâme tot corpul teologic protestant, fiindcă nu este unul unitar. De aceea poate că este firesc să vizeze mai ales teologia populară, cea cu care preoții și credincioșii se lovesc pe teren. Ce să discut eu cu un prieten protestant care, în afară de Biblie, nu mai are nicio carte în casă?

        Principiul “putem învăța unii de la alții” e valid, dar numai până la un punct. Dacă ne luăm în serios rădăcinile, și noi și voi, în fapt și la rigoare, greu se poate spune că avem ce învăța unii de la alții atâta timp cât avem rădăcini diferite. Din punct de vedere ortodox, orice altă teologie este rătăcire de la calea mântuirii. Așa cum din punct de vedere protestant, sărutul moaștelor sau al icoanelor provoacă greață. Chiar dacă nu pentru toți, pentru mulți. Ca să nu mai vorbesc de celealte.

        Dragostea se bucură de adevăr. Și după toate aparențele, trăim adevăruri diferite. Și dragostea nu se bucură de această situație.

        Reply
        1. Eugen

          Eu am vorbit de manualele de sectologie. Acesea nu sunt scrise de „unii ortodocși” în necunoștință ci de elite teologice. Nu suntem puși pe aceeași treaptă cu Hari Krishna din neînțelegere.

          Reply
      2. Cristian Pascu

        Mă îndoiesc că elitele teologice ortodoxe scriu manuale de sectologie. Și dacă le consider elite, poate ar fi bine să le menționezi și să dai citate cu referința de cuviință. Atunci putem discuta.

        Nu cred că o viziune gen Filioque trebuie tratată cu mai multă îngăduință decât o învățătură a altei religii fiindcă este cumva mai apropiată de teologia noastră. Poate chiar dimpotrivă, fiindcă aparent diferența nu este așa mare, pericolul este mai semnificativ, oamenii vor fi tentați să zică că nu este mare lucru, deși implicațiile sunt foarte serioase dogmatic, liturgic și, în fond, soteriologic.

        La fel și cu învățăturile protestante. Simplul fapt că mărturisim pe Hristos, nu înseamnă că o facem în același fel. Și dacă nu o facem în același fel, diferențele ne pot costa mântuirea. Erezia este erezie, oricât de mică sau de nuanțată. Și cum ortodocșii sunt eretici pentru un protestant bine-credincios, reversul este cât se poate de valabil. Nu cred că încape negociere aici de dragul prieteniei sau al bunei înțelegeri. Cred că sunt două planuri destul de separate, cel puțin până la un anumit punct. Clar nu poate fi vorba de koinonia, de comuniune ecleziologică, în Duhul Sfânt, dar prietenie se poate. Dar respectul reciproc înseamnă mărturisirea propriului adevăr, cunoașterea mărturieri celuilalt și acceptarea diferențelor. În niciun caz “hai că zicem toți cam același lucru, în mare”. Se pierde și de-o parte și de alta așa, și câștigă doar diavolul, cel care desparte, cel care a făcut despărțirea.

        Reply
        1. Eugen

          Cristian, te lupți cu morile de vânt. Te-am înțeles, dar nu cred că m-ai înțeles tu. N-am zis deloc că zicem toți același lucru. Nici nu am chemat pe nimeni la comuniune eclesiologică.

          Reply
          1. Cristian Pascu

            Expresia “creștinii de nuanțe diferite” mie îmi sună a “cam același lucru”. Nu “același lucru”, dar “cam același lucru”. Roșu și verde nu sunt două nuanțe diferite ci două culori diferite. Roșu, însă, are diferite nuanțe. Deci ortodocșii sunt o nuanță din aceiași culoare ca și baptiștii, numai că “mai vechi, mai ortodocși, mai mulți și mai înțelepți”.

            Și eu nu mă lupt cu tine personal. Nu numai părerile tale le am în vedere, ci încerc pe cât posibil să cuprind perspective mai generale, de partea noastră sau a altora.

          2. Eugen

            OK, deci, între ortodocși și baptiști cine sunt creștinii și cine nu?

  4. Marius Silvesan

    Reblogged this on Istorie Evanghelica and commented:
    Un nou articol al lui Eugen Matei în cadrul căruia acesta abordeză un aspect definitoriu pentru identitatea baptistă, libertatea conștiinței care include și libertatea religioasă.
    Despre intervențiile lui J.H. Rusbrooke pentru respectarea libertății religioase în România scrie cu multă competență Eugen în cadrul acestui articol.

    Reply
  5. Mihai C.

    O mică erată. În 1921 prim-ministru a fost Al.Averescu până în decembrie când a fost înlocuit cu Take Ionescu. Octavian Goga a fost prim-ministru mai puțin de două luni abia între 29 dec. 1937 – 10 febr. 1938. În schimb Goga a fost ministrul Cultelor între 13 iun.1920 – 16 dec.1921 deci “vinovat” pentru respectiva ordonanță. Marele nostru poet a fost un antisemit notoriu, cu vederi șovine, un legionar sadea. A fost înmormântat cu zvastica pe piept, conform propriei dorinți. Asta spune totul despre el.

    Reply

Leave a Reply to DanutM Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.