Chibzuieli

Ionel Plesa despre ecumenism

Văzând pe blogul lui Dănuț interviul cu pastorul penticostal Ionel Pleșa despre ecumenism mă face să cred că există în tradiția evanghelicilor români o înclinație către un ecumenism incipient sănătos, deși nu neapărat explorat.

Ca baptist român, cred că în tradiția noastră există cel puțin două repere care marchează un punct bun de pornire a discuției. Primul este includerea în Catechismul apostolic al lui Socaciu de la 1918 a Crezului Niceea-Calcedon, cu o singură modificare. Articolul despre credința în una, apostolică și sobornicească/catolică/universală Biserică a fost înlocuit cu o expresie mai lungă afirmând că Biserica este formată din oameni născuți de sus, din Dumnezeu. Cred că o mai bună expresie ar fi fost să se lase afirmația despre una, apostolică și sobornicească biserică și să se adauge că această Biserică este compusă din oameni născuți de sus, din Dumnezeu.

Al doilea reper provine din niște puncte explicative care au fost atașate primei mărturisiri de credință baptiste și păstrate acolo până la schimbarea din 1951. Punctele 12-14 ale acestor note explicative afirmau prioritatea unei credințe autentice, vii, în inima unui om față de apartenența confesională, inclusiv apartenenței la baptiști. Credința în Cristos și domnia lui asupra inimii omului are prioritate formelor de manifestare ale acesteia.

În principiu, în tradiție penticostală, în clipul de față Ionel Pleșa afirmă același lucru, iar creștinii după Evanghelie, prin simplul fapt că practică comuniunea deschisă implică același lucru. Bineînțeles, nici baptiștii nici penticostalii nici creștinii după Evanghelie nu vor renunța la identitatea proprie, nici la activismul specific evanghelicilor. În concepție evanghelică, evanghelizarea este parte din identitatea proprie, întrucât credința mântuitoare nu se moștenește nici în baptism, nici în penticostalism, nici la creștini, nici în ortodoxie ori în orice altă apartenență. Credința mântuitoare se poate proclama și cultiva de către comunitatea de credincioși, de către familie, etc…, dar în ultimă instanță aceasta este un răspuns al fiecărei persoane la chemarea harului lui Dumnezeu, făcută de Duhul Sfânt prin Biserică (adică prin toate actele și activitățile bisericii, prin credincioșii care evanghelizează, etc.).

Rezultă din cele de mai sus că obiectivul evanghelizării la evanghelici nu este permutarea oamenilor dintr-o biserică în alta, deși este evident că de cele mai multe ori cineva care îl găsește pe Cristos într-un anumit context îl va și trăi în acel context. Acest fapt este văzut ca o problemă de către biserica ortodoxă, care interpretează activismul evanghelicilor în primul rând ca prozelitism. Dar, atât timp cât evanghelicii se tratează pe ei înșiși la fel ca pe ortodocși, este chestionabil dacă prozelitismul lor este mai prozelitism decât cel al ortodocșilor care vor să-i românizeze pe toți prin ortodoxire. Cea mai bună metodă de combatere a evanghelismului evanghelicilor este printr-o evanghelizare și mai autentică.

Ce este o evanghelizare și mai autentică? În nici un caz nu este punerea apartenenței la cultul ortodox înaintea transmiterii kerygmei creștine. Nici confundarea națiunii cu biserica (fie ea chiar ortodoxă) sau a bisericii cu națiunea. Nici promovarea unei imagini false, ridiculizate despre alți creștini, pentru că mai degrabă sau mai târziu adevărul iese la lumină. Acestea sunt obiceiuri vechi ale unora, obiceiuri care într-o societate inevitabil pluralistă trebuie lepădate de dragul a ce este autentic, din Dumnezeu. Măcar că unii evanghelici care văd BOR căzută în ritual(ism) mă vor condamna, eu cred că aceasta are potențialul creștinismului viu, autentic, care se sprijină pe Cristos, nu pe cârja naționalismului, a superstiției, ori altceva de acest fel. Acestea fiind zise, să ne evanghelizăm neamul pentru că-l iubim, că Dumnezeu ne-a făcut ce suntem. Pe baptiștii nominali, pe penticostalii nominali, pe creștinii după evanghelie nominali, pe ortodocșii nominali, până când Împărăția lui Dumnezeu va coborî în toate formele de trăire a românului.

2 Comments

  1. stefan tiriac

    …..in sfarsit cineva care gandeste [ba chiar si scrie] ceva mai realist.

    Reply
  2. Corneliu Rotar

    Frumos articolul dumneavoastră. Eu unul sunt oarecum mângâiat de cuvintele ce le-aţi aşezat…

    Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.