Chibzuieli

Învierea văzută din spital

Către cei de la dreapta:

Veniţi binecuvântații Tatălui meu de moşteniţi Împărăţia, care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii. Căci am fost flămând, şi mi-aţi dat de mâncat; mi-a fost sete, şi mi-aţi dat de băut; am fost străin, şi m-aţi primit; am fost gol, şi m-aţi îmbrăcat; am fost bolnav, şi aţi venit să mă vedeţi; am fost în temniţă, şi aţi venit pe la mine…

Către cei de la stânga:

Duceţi-vă de la mine, blestemaţilor, în focul cel vecinic, care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui! Căci am fost flămând, şi nu mi-aţi dat să mănânc; mi-a fost sete, şi nu mi-aţi dat să beau; am fost străin, şi nu m-aţi primit; am fost gol, şi nu m-aţi îmbrăcat; am fost bolnav şi în temniţă, şi n-aţi venit pe la mine…

Către noi toți:

Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai mei, mie mi le-aţi făcut.

Adevărat vă spun că, ori de câte ori n-aţi făcut aceste lucruri unuia dintre aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai mei, mie nu mi le-aţi făcut.

Zilele acestea am sărbătorit Învierea petrecând mai mult timp la capul unui pat de spital decât în biserică. Ținând cont că la intrarea în Împărăția lui Dumnezeu zilele petrecute la capătul uni pat în spital cântăresc mai greu decât cele petrecute în biserică, lucrul acesta n-ar fi tocmai rău. Numai că… n-am ales noi, ci ni s-a dat. Chiar împotriva protestelor și plângerilor noastre. Așa că, acestea nu cred că se cântăresc la deosebirea oilor de capre.

Poate cele mai negre zile pe care le-am trăit vre-odată au fost acum șapte ani, tot în ziua de Paști. Atunci a fost prima slujbă de Paști pe care am pierdut-o pentru că eram la spital. După o bucată bună de vreme în care funcționasem pe bază de adrenalină, ne-am întors după amiază la casa vraiște, fără sarmale și cozonaci, fără miel, fără ouă roșii… cu suflete devastate, tânjind după amintirile Păștilor de demult, care credeam că nu se vor mai întoarce niciodată. Hmmm… mai bine mai postim decât să mergem la McDonalds de Paști! De ziua biruinței, a învierii, noi simțeam că eram încă pe cruce, deznădăjduiți, întrebându-ne de ce ne-a părăsit Dumnezeu. Nu ajunsesem nici măcar la mormânt, să ne odihnim! „Unde-ți este boldul moarte!” era cel mai bizar și neputincios cuvânt al Scripturii. Satana învinsese. Puterea învierii, a veacului viitor care a inundat veacul acesta în Hristosul înviat nu era nicăieri.

Întorcându-mă la prezent, de ieri nu mai trebuie să merg la spital în fiecare zi. Privind înapoi, încercând să pun lucrurile în perspectivă, pot spune că am învățat o mulțime de lucruri sărbătorind Învierea în spital. Astfel, am învățat că Hristos continuă să sufere între noi, și noi continuăm să nu-l băgăm în seamă. Flămând, gol, bolnav, străin, în pușcărie… Nu doar oamenii pe care noi îi considerăm decenți, ci și cei pe care tindem să îi disprețuim sau de care ne distanțăm sunt creați după chipul lui Dumnezeu. Când acest chip este deformat de păcat, de boală fizică sau mintală, de neputință, de dependență de droguri sau alcool, bătut și abandonat de tâlhari la drumul mare, chipul Dumnezeului nevăzut revelat pe fața lui Hristos este denaturat în cei mai neînsemnați dintre oameni. Iar noi, trecem pe partea cealaltă a drumului, uitând că Împărăția lui Dumnezeu se ia dând năvală să-L îngrijim pe Hristos suferind în ei.

Am mai învățat ce înseamnă să faci parte din familia lui Dumnezeu. Să ai semeni la jumătatea globului pământesc pe care nu i-ai văzut sau de care nu ai auzit niciodată, dar care se cheltuiesc pe ei înșiși pentru tine, la vreme de nevoie, de dragul lui Hristos. Să ai prieteni aproape care ies de la maternitate cu un nou-născut, și în loc să primească ajutorul tău, îți aduc prânzul de Paști iar copii îți vopsesc ouă când tu nu poți, ca să-ți aducă aminte realitatea Învierii. Să ai prieteni care vin pur și simplu doar să stea și să se roage cu tine când ești singur. Sau prieteni care în week-end la miezul nopții vin cu tine la urgență, la spital, să te învețe să navighezi sistemul când mintea nu îți funcționează tocmai bine. Ca emigranți, lipsa familiei, a celor apropiați este lipsa cea mai mare. Zilele acestea am fost copleșiți de realitatea că la capătul pământului, în familia lui Dumnezeu nu suntem singuri niciodată!

Am învățat de asemenea că pentru fiecare din noi există o vreme a cernerii, ca să se vadă din ce suntem făcuți. „Simone, Simone, Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul. Dar Eu m-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta.” Nu-mi puteam scoate din minte aceste cuvinte zilele trecute. Iov de asemenea a fost dat pentru o vreme pe mâna Satanei. Iar Iacov zice că încercarea credinței este mai prețioasă decât a aurului. Adică, până și aurul este recunoscut și marcat ca autentic doar după ce a fost testat; cu atât mai mult credința pe care o profesăm atât de ușor când suntem binecuvântați de Dumnezeu, își dovedește autenticitatea în încercare.

Ploua tare ieri, când am făcut ultimul drum la spital. Nu vedeai pe autostradă la câțiva pași. Dar azi, a ieșit soarele… Am învățat că după nori, soarele răsare din nou, și atunci lucrurile încep să se normalizeze și… pate putem bloga din nou :).

6 Comments

  1. DanutM

    Dragii mei,
    Ati fost mereu in gindurile mele in aceste zile. Ma rog ca Domnul sa va insoteasca pe acest drum al durerii si sa va dea bucuria negraita a invierii.
    Mi-as dori sa pot fi mai aproape de voi.

    Reply
  2. DanutM

    Reblogged this on Persona and commented:
    Bunul meu prieten Eugen Matei si sotia lui trec in aceasta perioada in fiamilia lor prin incercari greu de imaginat. Totusi, in acestea, inima lor este la Domnul.
    Redau aici acest text ca incurajare pentru cei care trec in aceasta perioada prin incercari similare.
    Spuneti va rog o rugaciune pentru Eugen si Daniela, si pentru intreaga lor familie.
    Fie ca bunul Dumnezei sa le umple inima de bucuria invierii.

    Reply
  3. aurelmateescu

    Nu stiu ce cuvinte ar fi potrivite, de aceea nu indraznesc sa zic decat ‘ Cristos a inviat!’

    Reply
    1. Eugen

      Adevărat a înviat!

      Reply
  4. pasareaphoenixremixed

    Reblogged this on Pasarea Phoenix Remixed & co and commented:
    Cuvinte care mărturisesc despre fapte, fapte care mărturisesc despre credinţă de pe blogul lui Eugen Matei.

    Reply
  5. Pingback: Din nou cu scripca pe acoperișul casei… « Chibzuieli

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.