Chibzuieli

Evanghelicii și etichetele sau „capul lui Conțac vrem!”

De o bucată bună de vreme trag cu ochiul la blogul lui Vaisamar, mai ales pentru traducțiile lui, întrebându-mă când le va pune împreună într-o publicație mai consistentă, sau un întreg NT la un moment dat. Trag cu ochiul, zic, cu un pic de mândrie că între evanghelicii români avem oameni care se califică să zică ceva într-un domeniu și merită să fie ascultat unde trebuie. Nu-l cunosc pe Emanuel, dar am auzit de el când am văzut un clip cu o discuție între profesorii Emil Munteanu și H.R. Patapievici în care făceau o referire la teza lui de doctorat.

Am fost și invidios puțin, pentru că aș fi vrut să fie la baptiști nu la penticostali, dar ce să-i faci? „Vântul suflă încotro vrea!” Oricum, aud că unii penticostali îi vor capul, mai nou, și m-am gândit că poate se refugiază la baptiști, ca să fie emigrație și în în sens invers între cele două confesiuni.

De ce-or fi vrând unii capul lui Emanuel? Aud că ar fi liberal, ecumenist și antisemit sau cel puțin anti-sionist. Cel puțin așa se declară prin unele părți ale blogosferei penti. Ca atare, am citit cu stupoare propunerea să se stabilească un tribunal inchizitorial penticostal care să-i ia la analizat blogul și să găsească tot felul de dovezi pentru contra, și să fie dat afară din școala unde predă. Dintre toate dovezile acuzatoare, cel mai mult m-a impresiunat una care se bazează pe faptul că a căutat cu tot dinadinsul să facă o poză cu un profesor cu înclinații ecummenice și să o pună ple blog. Deci, penru că are apreciere pentru un profesor ecumenic, fără îndoială că este ecumenist!

De cum am auzit capetele de acuzare, m-am înfiorat gândindu-mă dacă și evanghelicii români o să cadă cu totul în boala etichetării care este atât de contagioasă și s-a răspândit atât de mult între evanghelicii din USA, provocând multă frământare și aducând multe victime pe aici. Se pare că acum, tot felul de vânturi care bat dinspre America o poartă și către Romania.  Iar boala etichetărilor nu este o boală specific penticostală – se practică cu succes la toți evanghelicii români și crează polenizări încrucișate între confesiuni foarte ciudate.

Peuntru mulți ani, evanghelicii români au trăit ca într-o enclavă, fără prea multă interacție cu preocupările teologice din apus. Nu sunt calificat să disec fenomenul. Se pare însă că în contextul actual se confruntă tot mai mult cu tot felul de influențe și scena pare ca un fel de cazan care fierbe mohnit, dând la suprafață câte un răsuflu de abur din când în când, după care capacul se pune la loc. Mă întreb uneori dacă din punct de vedere teologic am putea începe să umblăm pe picioarele noastre și să devenim creatori de teologie, nu doar consumatori care se aliniază diferitelor curente și influențe din contextul evanghelic internațional. Părerea mea este că poate am atins momentul în care să ne întrebăm care este fața evanghelică românească a lui Hristos, și să încercăm să aducem experiența existenței într-un mediu predominat ortodox la lumină, poate și contribuind la binele familiei largi, nu doar consumând. Așa cred că ar face o biserică dinamică, vie, în contextul ei.

Dar, să revin la etichete. Trăind peste douăzeci de ani în SUA, am avut ocazia să văd din plin și un pic să și experimentez pe pielea proprie cât de eficient funcționează aici în a diviza pe evanghelici și a alimenta controversele dintre ei. Mă gândesc doar la câteva eichete, mai populare: fundamentalist-liberal, ineranță-infalibilitate, egalitarian-complementarian, creaționism-evoluționism.

Fără îndoială, etichetele sunt necesare și bune la locul lor. Categorizarea, divizarea, evaluarea și alte activități asemenea sunt parte naturală din activitatea științifică sau educativă. Dar când etichetele se folosesc în mod iresponsabil, consecințele pot fi extrem de nefaste. Imaginează-ți că un farmacist ar încurca și plasa etichetele pe medicamente aiurea! Sau că cineva ar lua etichetele pregătite pentru borcanlele de la bucătărie și le-ar plasa pe borcanele din laboratorul de otrăvuri.

În majoritatea cazurilor, etichetele între evanghelici nu sunt bune, dar pot deveni și mai dăunătoare când sunt împrumutate din America sau din vest, și aplicate în Romania fără discernământ. Etichetele evanghelicilor din vest au fost create ca rezultat al unei anumite evoluții teologice care nu este nici tocmai familiară nici necesară în Romania. Când ni se servesc etichetele din apus ar trebui să stăm puțin și să ne întrebăm, „oare nu este o cale mai bună?” Desigur, etichetele sunt foarte eficiente când vrei să creezi oameni de paie cu care să te lupți și să îi biruiești. Dar, pe lângă că divizează, osifică pozițiile și întețează războaiele, etichetele au și darul de a scoate din orizontul atenției realitatea zonelor cenușii, nuanțate. Lumea devine simplă, divizată în alb și negru; nuanțele dispar, iar raportul la semeni este tranformat în doar trei alternative: ești cu noi, ești împotriva noastă, sau ești călcat în picioare. În America, mulți au fost călcați în piciare în lupte dintre credincioși. Oare trebuie să avem și noi în Romania faliții noștrii?

Mă gândesc, așadar, că etichetele neautohtone folosite în Romania ar trbui analizate și supuse unui test al relevanței pentru contextul românesc. Ca atare, voi începe să postez pe ici, pe colo, câte ceva la subiect, poate începând cu liberalism-fundamentalism, că multe ni se trag de acolo. Doamne-ajută!

1 Comment

  1. Pingback: Declarația anului 2011 – Nominalizări (43) « Romania Evanghelica

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.