Chibzuieli

Despre ciurul satanei

Simone, Simone, Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul. Dar eu m-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credința ta.

Source: Wikimedia Commons

Source: Wikimedia Commons

Din când în când, cred că cel puțin odată în viață, Dumnezeu te va da pe mâna Satanei să te cearnă în ciurul lui. Uite așa, tu singur, și dracu fugind departe de fața lui Dumnezeu, rânjind în timp ce privește la ciurul lui cu găuri largi care nu ține mai nimic, în care te găsești tu, încercând să mai ții ceva din tine împreună, pentru a nu cădea în neant prin găurile largi. Un pic de suflare… încă o bătaie a inimii… un dram de demnitate… unul de decență… ultimele fărâmituri de credință și speranță, adunate cu greu din vreun colț uitat al depozitului ființei tale… și o tonă mare, uriașă, de disperare în fața neantului care se deschide sub ochii tăi, gata să te înghită.

Pentru unii, a fi creștin înseamnă a fi făcut un pact cu Dumnezeu, pact în urma căruia Dumnezeu te binecuvântează întotdeauna, toate îți merg bine, ești sănătos tun, ai slujbă ușoară și salariu bun, pruncii ți-s sănătoși și prosperi. De parcă Dumnezeu ar avea două lumi – una pentru pocăiți și una pentru nepocăiți. Nu sunt atâtea promisiuni în Scripturi în acest sens?

Dar Dumnezeu nu are două lumi ci doar una, din care ne împărtășim cu toții la fel, buni și răi, frumoși și urâți, tineri și bătrâni, bărbați și femei, români –turci și alte naționalități, albi – negri – și toate culorile variate care se pot crea între acestea. Oh, să nu uit… creștini și musulmani. Când este vorba de suferință, nu este nici o diferență între credincioși și necredincioși. Ba dimpotrivă, credincioșii sunt întotdeauna în obiectivul Satanei, care îi cere în mod expres pe mâna lui. Diferența dintre credincioși și necredincioși nu este în tipul de lucruri cu care se confruntă în viață, ci în ce fac cu ele și din ele.

De ce? De ce ar lăsa un Dumnezeu atotputernic și iubitor pe copii lui, în pragul disperării, gata să își piardă credința? Nu are sens!

goldringÎn ultimii ani ai comunismului în România, când să te însori, să-ți găsești verighetele era aproape tot atât de greu ca să îți găsești nevasta. Meșterul le făcea (verighetele, nu nevestele 🙂 ), dar tu trebuia să îi aduci materialul. Aurul era rar. Îl aduna tot ceaușescul, să-și construiască epoca, și astfel te trezeai că trebuie să-l cumperi pe sub mână, ba de la un țigan, ba de la altul, ba de la un român care scăpase peste graniță sau de la vreun sârb în Banat. Și atunci, nu era mare lucru ca cineva să îți vândă aur fals. Oamenii veniseră cu tot felul de teste. Ba îl pui în oțet, să vezi dacă se oxidează, ba îl zgârii să vezi dacă nu e doar de suprafață, ba îl încerci în dinți, să vezi maleabilitatea. Criză. Mare criză de autenticitate… cam ca și astăzi, cu criza de autenticitate a creștinilor…

Voi sunteți păziți de puterea lui Dumnezeu, prin credință, pentru mântuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi! În ea voi vă bucurați mult, măcar că acum, dacă trebuie, sunteți întristați pentru putina vreme, prin felurite încercări, pentru ca încercarea credinței voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere și care totuși este încercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava și cinstea, la arătarea lui Isus Hristos (1Pe 1:5-7 CNS).

Credința voastră este cu mult mai de preț decât aurul, zice Petru. Aur netestat nu cumperi. Cu cât mai mult nu se acceptă credința cuiva ca autentică dacă nu este testată?

Ciurul Satanei scoate la iveală din ce suntem făcuți.

Dar, cum este ciurul Satanei?

Ciurul Satanei este un lucru tare ciudat. Singurul motiv pentru care planetele se rotesc, soarele răsare și apune, ploaia cade și aduce rod, floarea își dă parfumul și fiecare om are suflare, este că pe toate le ține împreună mâna lui Dumnezeu. Suflarea Lui le întrepătrunde și înnoiește fața pământului, și Duhul lui se luptă încontinuu în om să-i țină suflarea, pentru a-l ține în viață. Și totuși, când ai ajuns în ciurul Satanei… Puf! Și pe neașteptate Dumnezeu a dispărut cu totul.

Și uite așa, stai singur cuc atârnat între cer și pământ, în întuneric pentru că în acele momente și soarele închide ochii ziua-n-amiaza mare, și strigi în disperare: “Eloi Eloi, lama sabactani?” Dacă stai prea mult acolo sufletul ți se închircește, oasele ți se despart ca apa, devii tot mai mic… dacă nu te-ar lua cineva jos din când în când, ai sfârși-o în groapă înainte de vreme, trecătorii dând din cap a uimire: “de ce l-o fi lovit Dumnezeu și smerit în halul acesta?”

Ai fost vreodată în ciurul Satanei? Dacă nu ai fost, în grădina ta, roagă-te cu disperare, cu sudori de sânge, să se îndepărteze paharul din fața ta! Și totuși, dacă nu ai fost, rămâne deschisă problema autenticității. Din ce ești făcut?

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.