Chibzuieli

Cum Vasile s-a convertit și eu nu (1)

Dacă tot am scris despre convertiri în postarea anterioară, să privim acum la o altă convertire autentică. De data aceasta este vorba de un alt Vasile și altă convertire, și anume, Vasile Doru, iar convertirea este de la ortodoxie la mormonism. Vasile Doru este președintele mormonilor din districtul București. Este o lume mică.

Citind postările mele despre întâlnirile cu mormoni, la una din ele mă îndeamnă să continui a căuta, pentru că și el a ajuns în Canada în 1993, unde s-a întâlnit cu mormoni, și prin ei a ajuns să primească cele mai mari revelații în viață și să-și găsească destinul și fericirea.

Vasile provine dintr-o familie cucernică de ortodocși. Crescut în biserică, în spiritul rugăciunii, încă din școala primară a învățat să ia poziție împotriva ateismului. La un moment dat, la îndemnul familiei chiar a vrut să se facă preot, asemeni fratelui său. Căzând primul examen din cauza concurenței, prin studiul Bibliei a primit dorința și mai mare să devină preot, dar a căzut și al doilea examen. Însă sentimentul că Dumnezeu îi urmărește viața nu l-a părăsit.

Mai târziu, printr-o aventură demnă de „prin cenușa imperiului,” a trecut oceanul într-un container de mărfuri, și trecând prin N. Carolina și New York, a ajuns în Toronto. Cucernic, a frecventat biserica ortodoxă, fiind invitat să fie cantor, dar a venit în contact și cu mormonii. A avut chiar succesul da a aduce o prietenă, mormon, la biserică, de săptămâna patimilor, impresionând-o cu trecerea tuturor credincioșilor în genunchi de trei ori pe sub o masă și cu sărutarea picioarelor statuii lui Isus, pe o cruce de lemn în mijlocul bisericii (din păcate, n-am văzut ritualul niciodată, doar am auzit de el. Și.. am avut impresia că în bisericile ortodoxe nu sunt statui).

Simțindu-se căutat de Dumnezeu, a avut o dorință profundă să-și schimbe viața, dar nu a găsit puterea acestei schimbări în Biserica Ortodoxă. În schimb, citind cartea lui Mormon, vizitând adunarea lor, dialogând, și mai ales, rugându-se, Dumnezeu i-a dat convingerea fierbinte în inimă (expresia aceasta este f. importantă pe viitor) că mormonismul este adevărat, că Duhul Sfânt îi încredințează de adevăr în mod direct, și că drumul deschis de Joseph Smith, profetul mormon, este singura cale de restaurare (un alt cuvânt cheie) a Împărăției lui Dumnezeu pe pământ, care este biserica mormonă.

Convertirea lui Vasile i-a transformat într-adevăr viața, în fapte nu doar în vorbe. De exemplu, după ce tocmai plătise pe cineva să-l ajute să inventeze o istorie mincinoasă despre persecuție în România, doar ca să primească o viză de emigrare în Canada, în fața tribunalului a cerut cuvântul să vorbească înainte de a începe procesul, și a spus adevărul gol goluț, lăsându-i pe toți, inclusiv avocata personală, praf! Întrebat ce a determinat această decizie atât de radicală, el a răspuns „L-am descoperit pe Isus Cristos, și vreau să-l urmez.” Spunerea adevărului nu i-a eliminat posibilitatea da a rămâne în Canada, ci procesul s-a amânat. Totuși, Vasile iubește România și Dumnezeu i-a dat convingerea în inimă că trebuie să se întoarcă în România, pentru că aceasta este o țară „bogată în sângele lui Israel,” și arde de nerăbdare pentru ziua când un templu mormon va fi stabilit și în România, astfel încât botezul pentru morți să se poată practica și aici, pentru mântuirea morților noștri.

Ca toți mormonii pe care i-am întâlnit, Vasile este de o onestitate, deschidere și o căldură sufletească dezarmantă! De fapt, de aceea am și putut reda aceste lucruri. Vasile și-a postat istoria, lungă de 14 pagini ca un comentariu pe blogul meu. Nefiind sigur că este totuși, OK să postez totul pe internet, întrucât îl voi combate, l-am contactat direct prin email și i-am cerut confirmarea încă odată, ca să mă asigur că nu greșesc. Primind-o, i-am făcut textul un fișier separat pdf, pentru că este foarte lung, și postez documentul aici, pentru cine vrea să citească în detaliu. Totul este text original, cu excepția titlului adăugat de mine.

Ca să mă asigur că prietenii mei baptiști și evanghelici nu vor sări că această convertire se poate petrece mai cu seamă la ortodocși, să le dau o statistică. În 1980 au fost 217000 convertiri la mormonism în SUA. Aproximativ 40% dintre acestea au provenit de la… baptiști. În general, peste 80% din convertiri în SUA provin din ceea ce s-ar numi „biserici care cred în Biblie” (Bible believing churches). Cugetați!

Repet, deci, toți mormonii cu care m-am întâlnit vreo dată sunt oameni onești, decenți, calzi la suflet, de un succes remarcabil (promovat, cred, în mare parte de etica lor), ajutători, și cam… înțepeniți (în lipsă de un cuvânt mai bun – un prieten al meu ar spune probabil „constipați” :)). Sinceri, sinceri, și… incredibil de greșiți! Într-o postare viitoare, voi spune de ce. Exceptând circumstanțele specifice, și eu am trecut cu mormonii prin același proces, dar în momentul deciziei, am decis exact invers. Vasile ne spune cum s-a convertit la mormonism. Eu voi spune cum și de ce nu m-am convertit.  Evident, trebuia să aflăm mai întâi cum s-a convertit el.

14 Comments

  1. strainisicalatori

    Trist, trist, trist… nu pentru ca sa dus de la ortodcsi, trist pentru ca nu a gasit adevarata cale spre Isus.

    Reply
  2. Teofil Stanciu

    Aștept cu interes continuarea. Oricum, deja se prefigurează câteva observații esențiale vizavi de convertire și validarea ei teologică și „interioară”.

    Reply
  3. Alexandru Nădăban

    pentru el triștii suntem noi ăștialalți…

    Reply
  4. alincristea

    Reblogged this on Romania Evanghelica.

    Reply
  5. Teofil Stanciu

    Reblogged this on Cu drezina and commented:
    Despre o convertire la mormonism.

    Reply
  6. UPV

    Pacea lui Dumnezeu,
    Cunosc pe cineva care a trecut pe la ei. Sustine ca timp de 6 luni l-au sprijinit cu 600 lei lunar. Nu avea un loc de munca. La ceva timp dupa ce a incetat sprijinul nu s-a mai dus. Spunea ca nu a putut accepta doctrina. Se vede ca a fost influentat mai mult din cauza banilor. Cel putin o parte dintre cei convertiti din aceasta cauza se duc.

    Reply
    1. Eugen

      Posibil, dar acesta se poate întâmpla în orice situație și cu orice confesiune. Nici nu văd o problemă dacă cineva în nevoie este ajutat. Întâmplător, am mai întâlnit o persoană care tot așa, român immigrant, dezorientat la un moment dat, aș zice, dar a venit în contact cu mormonii, a fost ajutată, și s-a convertit la mormonism. Dar asta nu mă face să mă îndoiesc de sinceritatea ei. Cât despre Vasile, dacă era într-adevăr după bani, bănuiesc că ar fi continuat să mintă, să-și ia viza și să stea în Canada! :).

      Reply
  7. Pingback: Cum Vasile s-a convertit și eu nu (2): Epistemologia mormonă | Chibzuieli

  8. Daniel Lucescu

    Reblogged this on Daniel Lucescu and commented:
    La mormonism….!!!!!!!!

    Reply
  9. VASILE

    Sunt Vasile Doru si sunt onorat sa cunoasteti experienta pe care Dumnezeul cerului si al pamantului mi-a dat-o.

    Reply
    1. Eugen

      Apreciez acceptarea postării. După cum am promis în schimbul de emailuri, sunt aspecte asupra cărora sunt critic – și, sper, respectuos, deschis pentru dialog.

      Reply
    1. Eugen

      Desigur, prefer dialogul pe idei pe blog…

      Reply
  10. VASILE

    Vă invităm să vizionaţi scurtul film despre Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă, realizat si transmis de canalul de televiziune Realitatea TV in ziua de 3 noiembrie 2012.

    Secretele mormonilor – realizat de Reporterii realităţii

    webtv.realitatea.net/reporterii-realitatii/reporterii-realitatii-secretele-mormonilor_903947.html

    Reply

Leave a Reply to VASILE Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.