Chibzuieli

Credința baptistă ca spațiu teologic

Considerați ca grupare creștină, baptiștii constituie un segment semnificativ al creștinismului contemporan. Se estimează că sunt aproximativ 35-38 de milioane de baptiști în lume (Vezi de exemplu W.H. Brackney, The A to Z of the Baptists, The Scarecrow Press Inc., 2009, p. xliii), acest număr incluzând doar cei ce au profesat un act de credință prin botez, fără a număra familii întregi, ca în bisericile tradiționale.

Ca mișcare creștină originea baptiștilor este trasată în mișcarea Puritan-separatistă din prima parte a sec. xvii în Anglia, cu puternice influențe anabaptist-pietiste de pe continent. În inima acestei mișcări stă principiul că religia este o chestiune în primul rând între om și Dumnezeu, și că Biserica este constituită din acei oameni care se angajează într-o relație directă cu Dumnezeu prin Hristos, fiind iertați și transformați de El, ca să trăiască pentru El, în legământ cu toți cei ce împărtășesc o astfel relație. Astfel, în ciuda numelui „baptist” botezul credinței practicat de baptiști, este un aspect derivativ din acest principiu, nu neapărat principiul primar. Ori, în cuvintele Rev. J.D. Freeman (un pic cam bombastice :)) la Primul congres baptist (Londra, 1905):

Denominația baptistă nu este un accident, nici un incident, nici un experiment, ci este un rezultat normal și o întrupare permanentă a unui principiu creștin măreț:

Principiul baptist esențial, așa cum îl înțeleg eu, este acesta: O conștiență acută și vie a suveranității lui Hristos, însoțită de determinarea statornică de a asigura recunoașterea totală și consecventă a autorității lui personale, directe și ne-delegate asupra sufletelor oamenilor.

Pentru noi, acesta constituie aspectul esențial al experienței religioase. Acesta este centrul nervos sensibil denominațional. Este coloana vertebrală a teologiei noastre. Este piatra de temelie a sistemului nostru eclezial. Este cauza principală a activității noastre misionare. Este ancora de bază a sufletului nostru. Este coroana bucuriei noastre. „Căci pentru aceasta a murit și înviat Hristos, ca să fie Domn al celor vii și al celor morți.”

Sublinierea din textul de mai sus aparține autorului în prelegerea cu titlul „Locul baptiștilor în Biserica creștină” redată în The Baptist World Congress, London, London, July 11-19, 1905: Authorized Record of Proceedings (London, Baptist Union Publication Department, 1905), 22. Din acest principiu fundamental, autorul derivă alte caracteristici specifice baptiștilor, cum ar fi:

  • Anti-ritualism
  • Campioni ai libertății sufletului
  • Separarea bisericii de stat
  • Biserica: un trup spiritual
  • Evanghelizarea lumii
  • Loialitate față de autoritatea Scripturilor

Fiecare din aceste aspecte necesită calificări care sunt în afara scopului meu cu acest post. Ceea ce vreau să scot în evidență este accentul pus pe experiența creștină, sau pe suveranitatea lui Hristos în viața personală și a Bisericii ca fiind „coloana vertebrală” a teologiei baptiste. Acesta a fost tonul vremii între baptiști, așa cum este reflectat, cred, destul de bine și de teologia lui Mullins despre care am scris mai mult pe acest blog. În teologia baptistă, așadar, există o anumită reticență sau teamă de pericolul doctrinei care nu este actualizată în experiență sau trăită.

Desigur, se poate argumenta că aceasta nu este doar o caracteristică a teologiei baptiste ci a teologiei evanghelicilor în general. Acest aspect a fost bine conturat de Claude Welch în lucrarea sa în două volume, Protestant Thought in the Nineteenth Century (Yale, 1972, 1985), în care argumentează la un moment dat că sistemul de gândire evanghelic este un „sistem de trăire/experiență” înainte de a fi un sistem de gândire. Dar, menționează Welch, aceasta nu înseamnă că experiența și dimensiunea rațională a religiei sunt puse în antiteză, nici că experiența dă formă doctrinei. Mai bine să-l citez pe Welch (din vol. 1 menționat mai sus, p. 25 – toate greșelile de traducere și ortografie îmi aparțin :)).

Totul [toată doctrina, n.tr] trebuia să fie tradus în experiența trăită. Aceasta nu a însemnat că teologia era bazată pe experiență; doctrina era stabilită pe baza Scripturii și confirmată de experiență, adică de mărturia lăuntrică imediată a Duhului Sfânt, prin „impresia imediată asupra sufletului, prin care Duhul lui Dumnezeu depune mărturie imediată și directă asupra spiritului meu că sunt un copil al lui Dumnezeu; că Isus Hristos m-a iubit și s-a dat pe sine pentru mine; că toate păcatele mele sunt spălate, și eu, chiar și eu, sunt împăcat cu Dumnezeu).

Întorcându-mă la teologia baptistă, se poate afirma că aceasta este un spațiu cu centrul destul de bine definit, dar problema limitelor acestui spațiu (ridicat de mine în posturile despre limitele ortodoxiei: primul, al doilea, al treilea) rămâne un aspect peren. Pentru ilustrare este suficient să ne amintim de cele patru perspective asupra evanghelicilor comentate într-un post anterior, în care doi autori (Bauder și Mohler) definesc limitele cu precădere pe baze doctrinare, în timp ce pentru alți doi (Stackhouse și Olson) accentul cade pe centralitatea experienței lui Hristos.

Gândirea de tip binar (in-out) face ca în ciuda faptului că baptistmul este un fel de spațiu teologic (ca toate teologiile denominaționale, de altfel) să nu aibă o paradigmă de funcționare care să păstreze unitatea în diversitate care ar trebui să-i fie una din mărcile fundamentale. Paradigma cea mai populară între baptiști la care mă pot gândi este aceasta: „în cele esențiale – unitate, în cele ne-esențiale – libertate, în toate lucrurile – dragoste” (in essentials – unity, in non-essentials – diversity, in all – charity). Toate bune și frumoase până când ne întrebăm care sun esențialele și care sunt ne-esențialele. Este, să zicem, supunerea femeii față de bărbat, un esențial care aparține mărturisirii de credință? Ne rupem denominațional de bisericile în care femeile profețesc (ca să nu zic „predică,” pentru că mandatul profeției este clar dat în OT și împlinit în NT pentru femei). Asta doar ca exemplu.

Accentul pus pe rolul trăirii în teologia baptistă este un fel de lamă cu două tăișuri. Pe de o parte, acesta provoacă la căutarea unei metode teologice care – dacă ar fi fructificate – ar crea potențialul contextualizării teologiei baptiste în mediu ortodox și al unui dialog autentic între cele două teologii creștine. De ce? Pentru că echilibrul „teologie – trăire/experiență” este fundamental teologiei ortodoxe. Vorba ceea, „Vrei să fii teolog? Atunci roagă-te! Te rogi? Atunci ești teolog!” Sau să nu uităm titlul dogmaticii lui Stăniloae în engleză (The Experience of God). Sau teologia ortodoxa ca „trăirea lui Dumnezeu în ortodoxie.” Aceasta este o linie de gândire, cred eu, care este de datoria teologilor baptiști români a o explora. Numai că noi… continuăm să consumăm teologie vestică (nu e rău, dar nu e nici suficient), nu să creăm în context.

Să nu închei înainte de a zice o vorbă și despre celălalt tăiș… Accentul pe experiență creează și un anti-intelectualism nativ în spațiul baptist/evanghelic. Adesea acest anti-intelectualism este ridicat la rang de virtute, creând o ruptură ne-naturală între diferitele mădulare ale trupului lui Hristos. Ca să exemplific mă folosesc de sloganul pe care l-am auzit la „muncitorii” adunați de Iliescu în București, în 1990, ca să demonstreze împotriva studenților din Piața Universității: „Noi muncim nu gândim” (metoda luptei de clasă folosită de comuniști – asmuțim clasa muncitoare împotriva celei intelectuale). Baptiștii „muncesc pe ogorul evangheliei,” nu gândesc. Noi nu avem teologi de profesie. Noi avem struțo-cămile cu 4-5 slujbe, fiecare cu normă întreagă, menținute simultan (păstor, profesor, funcționar la cult, constructor de biserică, reparator de orgă, etc. – ziua de 24 de ore are la baptiști 32 de ore + 8 ore rezervate pentru somn). Dacă avem programe la ce ne mai trebuie și diplome teologice? Vorba glumei americane:

Mary had a little lamb that would have become a sheep.  But it became a faithful Baptist and died from lack of sleep.

14 Comments

  1. Tavi B.

    Multumim, Eugen. Este un text istoric si teologic interesant. Cred ca trebuie sa facem un efort spre a sti si a comunica mai bine specificul nostru baptist, intr-o lume crestina cu care suntem frati, dar in care trebuie sa ne cunoastem si caracteristicile si istoria. Apropos, la vizita de evaluare a calitatii invatamantului, Aracis, de la seminarul ITBB, s-a pus si problema unei prezentari pe masura, in cursuri, a specificului baptist (examinator extern dr. Keith Jones).

    Reply
    1. Eugen

      Nu știam nimic despre Keith Jones – de pe web văd că a lucrat intens la istoria baptiștilor… Perioada în care baptiștii s-au extins cu succes în Ungaria/Transilvania și apoi în Romania mare corespunde unei perioade de extindere în toată lumea, precum și unor eforturi de definire a identității baptiste – se poate observa acest lucru simplu, urmărind documentele congreselor mondiale inițiate în această perioadă. O anumită bază a fost pusă atunci, cred, dar nu cred că efortul a fost continuat cu prea mult succes, în parte, cred, și pentru că nu s-a creat o sinteză teologică densă și general acceptată care să fructifice eforturile inițiate atunci. Ca să nu mai zic că mai recent, separarea Southern Baptist de BWA nu ajută…

      Reply
  2. Cristian Pascu

    Foarte frumost si bine punctat. As avea, totusi o observatie: autoritatea ne-delegata a lui Hristos intra in flagranta contradictie/conflict cu evanghelizarea. Cand bati la usa cuiva, ca si misionar, sau cand el bate la usa ta, imediat si fara putinta de eschivare esti un delegat. Il reprezinti pe si dai chip lui Hristos. Aceasta este marea provocare a misionarismului: “Cel ce va primeste pe voi, ma primeste pe Mine”. Hristos se identifica cu noi in diferite feluri. Prin aceasta se deleaga, se imparte noua prin noi.

    Reply
    1. Eugen

      Nu cred, Cristian, că este o contradicție reală. Chiar citatul tău o spune. Evanghelistul este cel prin care Hristos/Duhul lucrează. Dar autoritatea evanghelistului, cum spui (tu și textul :)), este delegată, nu aparține în mod intrinsec/ontologic evanghelistului. În ultimă instanță atât evanghelistul cât și cel evanghelizat se supun autorității lui Hristos. Esența religiei creștine pentru acești teologi baptiști este „unirea cu Hristos.” Acesta este evenimentul spiritual fundamental în care participarea imediată a credinciosului nu poate fi delegată (nașilor, preotului, etc.), deși nu se complectează fără mediator (evanghelist, Biserica, preot/păstor, etc.).

      Reply
      1. Cristian Pascu

        In cazul acesta fie nu este un element diferentiator fata de alte confesiuni, fie reprezinta o intelegere gresita a ceea ce este un preot (nu mai spun de nasi).

        Atata timp cat Hristos este nevazut si nauzit in situatiile concrete si particulare ale vietii fiecaruia, prezenta preotului si a duhovnicului este esentiala si, da, autoritara.

        Cuvantul scripturii nu se interpreteaza singur, oricat ar vrea unii sa fie asa. Fie ni-l interpreteaza si aplica cineva, mai intelept, pentru situatia concreta, particulara, din viata noastra, fie o facem noi dupa chibzuinta si socoteala proprie.

        In taina spovedaniei, prezenta lui Hristos si lucrarea prin intermediul duhovnicului este si mai efectiva. Adica, in credinta noastra, Hristos nu a lasat la cheremul oamenilor calauzirea duhovniceasca, ci a dat aceste legaturi concrete si efective, desi tainice, prin care El este prezent si activ. Ne impartasim cu Hristos, ne marturisim lui Hristos, ne botezam in moartea si invierea Lui, ne cununa Hristos, si toate celelalte. Preotul este un intermediar, dar un intermediar necesar.

        Reply
        1. Eugen

          Noi toți creștinii știm că Dumnezeu lucrează în Hristos prin Duhul în Biserică. Elementul diferențiator constă în cum înțelegem dinamica acestei lucrări.

          Baptiștii cred că într-un fel sau altul Hristos lucrează în inima fiecărui credincios, deștept sau prost, învățat sau neînvățat, bogat sau sărac, bărbat sau femeie, alb, negru, galben, sau de altă culoare a pielii, etc.. Astfel, nu există nici o diferență ontologică între ierarhie și enoriași – nu există două clase diferențiate ontologic în Trupul lui Hristos, precum la catolici și ortodocși. Căci este un singur Mare Preot, Isus Hristos, și toți creștinii sunt „o preoție împărătească” (1Pe 2:9, Apoc 1:6, 5:10, 20:6). Ca atare, noi toți suntem frați (Matei 23:2-12), fiecare mediindu-l pe Hristos celuilalt. Sigur, nu credem că Hristos este împărțit, sau fiecare inventează un Hristos al lui. Ci este un singur Hristos – unitatea Trupului fiind dată de El, care ne-a botezat cu același Duh Sfânt (1Co 12:13). Ca atare, Biserica cu ierarhia ei (avem o ierarhie distinsă funcțional, prin lucrarea Duhului, nu ontologic) este constituită de jos în sus, prin darurile Duhului, noi toți aflându-ne în procesul discernerii și ascultării de Dumnezeu prin Duhul (cu mai mult sau mai puțin succes :)). În contrast, în ortodoxie și catolicism, biserica este constituită de sus în jos, ierarhic. Aceleași slujbe – o înțelegere diferită a dinamicii lucrării lui Hristos în creație, în/prin Biserică.

          Dinamica interpretării Scripturii este similară cu cea de mai sus. Toți participăm în ea, fiecare potrivit cu darul Duhului Sfânt dat lui. Ne controversăm, citim Scripturile, căutăm să discernem lucrarea lui Dumnezeu în istorie (de aici, dăm considerație tradiției bisericii), ne controversăm din nou (desigur cu diferite categorii de lideri având un cuvânt mai mult sau mai puțin greu se spus, cam ca în Fapte 15 :)), după care concluzionăm „s-a părut nimerit Duhului Sfânt și nouă.”

          Ne spovedim unii altora, potrivit Scripturii care zice „Mărturisiţi-vă unii altora păcatele, şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.” (Iacov 5:16). Între bătrânii bisericii trebuie să fie și duhovnici. Tot baptistul ar trebui să aibă un duhovnic, potrivit cu darul de duhovnic dat unuia sau altuia din mădularele Trupului. În biserica (americană) unde mer eu (congregațională – aproape ca la baptiști!), după fiecare slujbă 3-4 păstori/duhovnici (este o biserică de câteva mii de membri) sunt anunțați ca disponibili pentru credincioși să se mărturisească și să se roage împreună pentru tămăduire.

          Avem elemente comune, dar și distinctive destul de clar marcante.

          Reply
      2. Cristian Pascu

        Pai elementul distinctiv acesta este: “egalitatea ontologica”, de care vorbesti tu. Eu cred ca folosesti un cuvant prea dur, ‘ontologic’. E pretentios. Eu as vorbi mai degraba de diferenta de har. Harul nu este acelasi in toti credinciosii. Harul preotiei, preotiei particulare, este dat numai unora tocmai pentru a se evita controversele de care vorbesti. Nu ca nu ar exista si in mediul ortodox neclaritati cu privire la cult, de exemplu. Dar sunt mici. Preotii stiu ce au de facut. Dar de aici pana la o Scriptura vesnic in stare de interpretare, generatie dupa generatie, care trebuie ‘studiata’, e distanta mare. 🙂

        Nu numai ca 2000 de ani dupa inviere nu ar mai trebui sa existe discutii ca aceasta (http://clujulevanghelic.ro/2012/04/18/cina-domnului/), dar inca nu am primit o explicatie clara pentru cei 1500 pana la reformarea crestinismului. Dyo spune ceva despre evolutia istorica a societatii, dar mie nu mi se pare convingator. Cred ca am mai discutat despre asta, asa ca nu redeschid dosarul. 🙂

        Reply
        1. Eugen

          În primul rând, conceptul de preot nu implica doar a ni-L reprezenta pe unii altora, ci și de a face anumite slujbe în numele altora față de Dumnezeu. Că de aceea și biserica ortodoxă este împărțită spațial și există un loc unde doar preotul intră pentru popor. Particularitatea baptiștilor, atunci, nu este simplu „egalitatea ontologică.” Practic tot sistemul sacerdotal așa cum este practicat la catolici și ortodocși este desființat.

          Am dificultăți foarte serioase găsind în practica bisericii NT conceptul de clasă a preoților distinsă în biserică de ne-preoți, între mădularele trupului lui Hristos. Conceptul de preot este aplicat în NT tuturor credincioșilor, cred, dar poate mă luminează cineva. Preoția ca dar spiritual care distinge o clasă de credincioși de alta nu o găsesc. Adică, toți credincioșii au daruri spirituale dar acestea nu îi disting în clase diferite. Și mă crucesc și mai mult căutând să pricep de ce peste tot în catehismul ortodox în textele despre prezbiter cuvântul este tradus cu „preot.” De chestia asta, posibil într-un text particular, cred că am văzut ceva pe blogul lui Conțac, dar nu îmi amintesc unde.

          Catolicii, cel puțin o spun clar și pe scurtătură că există o diferență calitativă nu doar cantitativă („in essence not only in the degree” vezi documentele de la Vatican II, Lumen Gentium 10) între preoți și laici, preoții având o participare „ontologică” (vezi notele explicative) în funcțiile sacre. Poate ai dreptate, cuvântul este prea „dur” pentru teologia ortodoxă, dar atât timp cât preotul devine purtătorul harului pe care îl distribuie enoriașilor în slujbă, ca și cum harul ar fi ceva substanțial care se depozitează pentru totdeauna pe preot la hirotonire, nu cred că întind elasticul prea tare :). Nu văd nici un alt har sau dar spiritual funcționând astfel.

          Despre evoluția societății, re-interpretare, etc., ai dreptate, nu are rost să redeschidem dosarul, îți las doar câteva citate din vol.1 al Dogmaticii lui Stăniloae, ediția 1996 (p. 71 ff):

          Progresul teologiei e făcut posibil de infinitatea divină în forma umană pusă la dispoziția oamenilor, dar el e făcut necesar de trebuință de a face acest infinit accesibil credincioșilor din fiecare timp, la al căror nivel de înțelegere și de viață duhovnicească au contribuit eforturile spirituale ale generațiilor anterioare…

          Progresul teologiei se explică și din progresul spiritual al omenirii…

          Este o teologie insuficientă aceea care constă dintr-o repetare literală a cuvintelor și a formulelor din trecut…

          Teologia este, vrând-nevrând, legată de diferitele ei perioade într-o anumită măsură de conceptele acelei perioade. De aceea fixarea ei în conceptele care și-au pierdut valabilitatea cu trecerea perioadei din care le-a luat, voința de a le menține permanent ca bază a teologiei fac din formulările acestei teologii piese moarte și străine pentru viața Bisericii și a credincioșilor din perioadele care se succed.

          Când citim și re-interpretăm Scriptura nu re-inventăm roata sau inventăm un nou Hristos. Ne interpretăm pe noi înșine în lumina aceluiași Hristos, că la El mergem când mergem la Scripturi.

          Reply
  3. Cristian Pascu

    Am dificultăți foarte serioase găsind în practica bisericii NT conceptul de clasă a preoților distinsă în biserică de ne-preoți, între mădularele trupului lui Hristos.

    Eu cred ca conteaza si cu ce ochi citesti NT. Daca ii citesti in cheie protestanta, nu o sa gasesti referiri la preotie. Fiindca interpretezi unele versete prin prisma altor versete, subiectiv alese si, la randul lor, interpretate de tine.

    Daca noi toti suntem preotie imparateasca, tragi concluzia ca oricine poate frange painea, desi apostolii au ales diaconi ca sa “slujeasca la mese”, ca ei sa aiba timp pentru rugaciune si frangerea painii.

    Apoi sunt multe lucruri nementionate explicit in NT. Greseala care se face frecvent este ca din absenta unor mentiuni explicite se deduce fie absenta practicii (greseala de logica), fie se infereaza un anumit tip de practica (inferenta, in general, nu este suficienta pentru justificarea unei concluzii).

    Nu cred ca trebuie sa te uiti doar la NT ci si la practica bisericii din urmatoarele secole.

    Preoția ca dar spiritual care distinge o clasă de credincioși de alta nu o găsesc.

    Preotia nu creaza o elita, o casta, ci o functie. O functie precisa si cu un rol bine determinat. Preotii nu au intaietate la mantuire sau in fata lui Hristos. Dar o mare greutate asupra lor. Multi subestimeaza sarcina pe care o poarta. Vad in preotie un privilegiu. “Doar ei intra in altar”, “doar preotul zice, doar preotul face”. Eu unul nu cred ca este un privilegiul, de exemplu, sa spovedesti oameni cu tot felul de probleme si necazuri, la ore tarzii, sambata, etc. In conditiile in care ai familie acasa.

    E o sarcina grea si dificila, si oamenii acestia au nevoie de har pentru a o putea purta. Harul dat lor prin punerea mainilor, hirotonie.

    Acum cine poate vedea cine are mai mult har sau mai putin? Putem sa operam, sau masuram? In fond sunt interpretari teologice ale Scripturii. Abordarea cuminte, din punctul meu de vedere, este sa accepti practica Bisericii neintrerupta si neschibata. Nu ma pot abtine sa nu pun in balanta cei cel putin 1700 de ani de acceptare a preotiei (sa spunem de la eliberarea crestinismului) cu cei 1200 de ani pana la reforma. Desi primii 300 de ani nu sunt lipsiti de documente care atesta practica preotiei in forma vizibila mai tarziu.

    Legat de evolutia teolgoiei, cred ca Reforma a fost totusi altceva decat un simplu agiornamento. 🙂

    Reply
  4. pasareaphoenixremixed

    eugen, dincolo de punctele postului tau care trebuie neaparat marcate cu 5 stele, as avea unele mici corectii>

    prima, boborul care a strigat lozinca “noi muncim nu gindim” a fost de la fostul IMGB la antidemonstratia de prin ianuarie/feb 1990 a pnt si pnl cind acestia erau pe cale sa intre in sediul guvernului si sa preia puterea, intr-un fel o reeditate a manifestatiei in sprijinul monarhiei de dupa al doilea razboi mondial

    a doua, personal nu ma consider strutzo-camila, nu am avut niciodata 4-5 slujbe, dar pot sa spun ca nu poti trai ca teolog baptist român din asta. nu cred ca mai e nevoie sa ma explic.

    Reply
    1. Eugen

      Thx Alex. Într-un efort de memorie, ce pot spune despre lozinca pe care am auzit-o eu cu urechile mele este că era un grup în mișcare (mergea undeva, dar eu nu i-am urmat), cred că pe blvd. Eroilor, din ce văd pe hartă acum, dar nu sunt sigur. Nu am vrut să spun că demonstrația a avut loc în Piața Univ. ca loc fizic, dar cred că a fost împotriva „intelectualilor” de acolo. Nici cu privire la dată nu sunt sigur, dar trebuie să fi fost cel puțin spre sfârșitul lui Ianuarie că dacă îmi amintesc bine, cred că ne-am întors la semianr din vacanța de Crăciun mai târziu decât de obicei. Nu este exclus nici ca lozinca să fi fost folosită în diferite locuri și timpuri…

      Perfect de acord cu tine cu privire la punctul doi, și nu m-am referit deloc la persoane ca tine sau ca zecile de persoane cu studii teologice avansate între evanghelicii români care s-au refugiat care pe unde pentru că nu au din ce trăi (nu mă refer nici la persoane ca mine, că eu nu sunt teolog în primul rând!). Sunt de acord cu tine că un teolog baptist român ar fi muritor de foame dacă ar vrea să trăiască din teologie, dar acesta este un subiect care trebuie atacat mai pe larg, că e prea complex. Este o ruptură în trupul lui Hristos pe care unii o cultivă crezând că fac lucrul Domnului. Cum zic, poate pe viitor…

      Reply
  5. pasareaphoenixremixed

    Reblogged this on Pasarea Phoenix Remixed & co and commented:
    Ce înseamnă să fi baptist “normal” ne spune clar Eugen Matei.

    Reply
  6. Pingback: Eugen Matei: Credința baptistă ca spațiu teologic « Romania Evanghelica

  7. Pingback: Ritual, ritualism și anti-ritualism la baptiști « Chibzuieli

Leave a Reply to Cristian Pascu Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.