Chibzuieli pe marginea cărții „Teologie ortodoxă și știință – Repere pentru dialog”

Lemeni, Adrian Nicolae și Răzvan Adrian Ionescu, Teologie ortodoxă și știință: Repere pentru dialog (Editura Institutului biblic și de misiune a BOR, București, 2006).

Cartea mi-a atras atenția în timpul ultimei vizite în Romania, acum câțiva ani, pentru că a fost realizată în cadrul programului Religie și știință sprijinit de Fundația Templeton. Am cumpărat-o atunci, dar nu m-am aplecat asupra ei mai îndeaproape până acum. Mă alătur celor ce trebuie să facă penitențe pentru cărți cumpărate și necitite și mă pocăiesc!

La prima vedere mi-a plăcut titlul „teologie și știință” nu „teologia și știința” (fără articol hotărât). Adică este doar o tentativă. Dar de ce teologie ortodoxă, și nu doar teologie? Pentru simplul motiv că încearcă să stea departe de modul apusean și/sau scolastic de a teologiza, în spiritul mișcării de întoarcere la teologia Părinților Bisericii în ortodoxie.

Teologia în sensul perspectivei creștin ortodoxe, înseamnă mărturisirea existențială a lui Dumnezeu posibilă în condițiile experierii Lui nemijlocite prin viața de rugăciune. Ortodoxia fundamentează această mărturisire pe Sfânta Scriptură și pe Sfânta Tradiție, adică pe întreaga moștenire de viață sfântă, materializată în texte ori învățături transmise pe cale orală, generație după generație, prin viața Bisericii. În acest context, Sfinții Părinți, ca unii care au împlinit sfințenia în viețile lor, sunt autoritățile de necontestat a vieții duhovnicești, sunt purtătorii de Hristos prin excelență, adevărați laureați ai vieții duhovnicești, al căror cuvânt este încărcat cu autoritatea supremă (p. 69, sublinierea îmi aparține).

Dat fiind că citind cartea mă aflam în mijlocul unei lecturi din E.Y. Mullins, primul lucru care mi-a devenit evident a fost cât de mult converge metodologia teologică a lui Mullins cu cea ortodoxă (propusă în această lucrare), și implicit cu cea a Părinților bisericii. Sună aproape straniu, pentru că referințele lui Mullins la teologia ortodoxă sunt absolut minime, partenerii lui de dialog (sau de controversă) fiind cu precădere catolicii și reformații. În spiritul Părinților Bisericii, teologia ortodoxă este o teologie a experienței lui Dumnezeu. De fapt, urmând un termen propus de Dumitru Stăniloae, autorii vorbesc despre „experierea” lui Dumnezeu (Titlul englezesc al dogmaticii lui Stăniloae este The Experience of God). Termenul a fost propus pentru a defini trăirea inefabilă a prezenței lui Dumnezeu de către credincios, care este experiența esențială religioasă în ortodoxie. În același timp, însuși titlul lucrării principale a lui Mullins, Religia creștină în expresia ei doctrinară trădează aceeași metodologie. Adică doctrina este o expresie a trăirii religioase, or în jargon, o expresie a experienței spirituale. Câteva citate din Mullins vorbesc mai bine decât mine:

Teologia creștină este ceva mai mult decât știința despre Dumnezeu. Teologia include în domeniul ei de investigație relația omului cu Dumnezeu. Motivul pentru o astfel de definiție mai extinsă a religiei devine clar când luăm în considerare natura Creștinismului. Religia creștină nu este o teorie sau speculație despre Dumnezeu. Este mai mult decât deducții din fapte obiective privind natura și atributele Lui. Acestea nu sunt cu totul excluse din teologia Creștină, dar ele nu sunt fundamentul ei nici elementele principale ale conținutului ei. Mai întâi de toate, religia este relații omului cu Ființa divină.

Religia nu este o speculație or teorie despre Dumnezeu. Este experiența lui Dumnezeu. Este Dumnezeu cunoscut nouă prin comuniune și părtășie (Religia creștină, p. 15).

Desigur, există diferențe fundamentale între felul în care această metodă teologică este aplicată de către ortodoxia contemporană, de către Părinții Bisericii, și de către Mullins. Toate elementele menționate mai sus ca resurse pentru teologia ortodoxă se regăsesc ca resurse pentru teologia lui Mullins dar ordinea autorității resurselor este total diferită. Pentru Părinții Bisericii teologia s-a făcut bazat pe textele Scripturii. Ortodoxia contemporană face teologie bazat pe textele Părinților (Tradiție din care face parte și Scriptura, dar vezi sublinierea făcută de mine în citatul de mai sus). Aici trebuie considerat și efortul relativ recent al teologilor ortodocși de a ieși din „captivitatea babiloniană” a metodei scolastice în teologie și a se întoarce la Părinți. Mullins, ca toți evanghelicii, accentuează trecerea dincolo de părinți, la Scriptură. Ideea nu este să desconsideri teologia Părinților, dar există o prioritate a autorității resurselor, religia Noului Testament având prioritate asupra celei a Părinților la Mullins. De aceea, la baptiști Cuvântul Scripturilor are autoritate supremă, la ortodocși, cuvântul Părinților are autoritate supremă. Metodologic, însă, putem spune că prin accentul pus pe aducerea în mod explicit la lumină a experienței religioase când facem teologie, Mullins se încadrează în aceeași metodă teologică cu Părinții Bisericii. Lucrul acesta se vede și în motivația lui, similară cu motivația ortodocșilor de a se îndepărta de metoda scolastică în teologie.

Zic autorii Teologiei ortodoxe:

Ortodoxia respinge scolastica ca pe o raționalizare excesivă, până la desfigurare, a chipului de trăire a vieții în Hristos. Teologia academică de tip scolastic, intrată în învățământul ortodox pe filieră apuseană, se artă incapabilă să răspundă nevoilor omului…. Ea rămâne din nefericire o simplă dezbatere în spațiul ideilor, fără priză la realitatea concretă (p. 72).

Zice Mullins

[Această metodă în a face teologie] ne ajută să depășim un intelectualism fals în a teologiza, pentru că păstrează teologia ancorată în faptele reale și în semnificația lor. Este ușor să ne dăm seama că teologiile sistematice care se preocupă preponderent cu relațiile logice sau filozofice între adevăruri puse împreună într-o ordine unificată pot neglija ușor interesele vitale ale vieții spirituale. Rareori ne prezintă Scripturile adevărul în acest fel. Ele nu ne prezintă adevărul niciodată separat de nevoile vitale ale sufletului (Religia creștină, p. 5)

O altă diferență majoră între metoda teologică ortodoxă și cea baptistă a lui Mullins constă în faptul că obiectivul teologiei înșiși este diferit. Nu elaborez, dar acest aspect este extrem de important! Toate acestea merită atenție mai mare decât se poate acorda pe un blog. Ca baptist, funcționând întru-un mediu preponderent ortodox (mintal, ca și cum aș fi în Romania :)), gândesc că această metodologie ar putea fi un foarte bun punct de plecare pentru o teologie comparativă baptistă-ortodoxă (un fel de cheie baptistă la teologia ortodoxă și invers).

Întorcându-mă la lucrarea care a generat diatriba mea, să închei nota de carte cu o remarcă de stil. După părerea mea, dacă editorul ar fi dat manuscrisul înapoi autorilor cu sarcina să reducă dimensiunile cărții la jumătate, ar fi rezultat un material de două ori mai bun. Mai ales, dacă și limbajul ar deveni mai simplu și direct. În ciuda ripostei care mi s-ar putea aduce de către duhovnicii ortodocși că limbajul lor este un limbaj duhovnicesc, pentru enoriașii de rând limbajul este greoi și plin de jargoane religioase (cam ca limbajul de lemn la predicatorii baptiști). Eu zic că limbajul duhovnicesc este simplu și direct. Până la urmă, și NT a fost scris în greaca koine a omului de rând.