Chibzuieli

Aventurile lui Calimero, seminaristu: Isus în pușcărie

Calimero era eroul principal dintr-un desen animat italiano-japonez, din vremea copilăriei. Un pui proaspăt ieșit din găoace, care își mai purta jumătate din coaja de ou pe cap, explorând o lume nouă în care totul este anapoda, întors împotriva lui. Explorează și nu poate să înțeleagă! De regulă, când dădea de necaz, leitmotivul era pronunțat în voce plângăreață… „și asta numai pentru că sunt mic!…”

calimeroColac peste pupăză, Calimero nici nu se potrivește nicăieri! Toți puii proaspăt ieșiți din găoace sunt galbeni, pufoși și drăgălași. El este negru! Ce-i drept, pe parcurs reiese că pe dedesubt și el este la fel, galben, pufos și drăgălaș. Atât doar că este murdar, dar, surpriză, negreala iese la spălat! Ce bună reclamă pentru detergent! (Pe vremea televizoarelor alb-negru chestia asta subtilă nu era prea evidentă 🙂 ).

Calimero a pătruns puternic în cultura populară europeană pe la anii ’70 și ’80. S-au creat cântece inspirate din personalitatea lui, în Belgia și Olanda s-a adoptat expresia „complexul calimero” pentru persoane care au impresia că toată lumea este împotriva lor. Soldații israelieni fuseseră botezați „calimero” din cauza căștilor în formă de jumătate de găoace, iar în Spania unele căști de motocicletă de formă asemănătoare erau numite „calimero.” Am rămas surprins să aflu că o nouă serie Calimero este inaugurată anul acesta într-o cooperare franco-italo-japoneză!

Dar ce să vezi, demult, demult, Calimero a mers cu mine la seminar! Nu i-am acordat atenție până acum, dar pentru că mă tot zgândăre, nu mai pot să-l neglijez. Uite așa, din când în când, când nu mai este de suportat, o s-i fac întrebările publice. Așa, să nu se mai plângă că el, micul și nătângul seminarist, nu este băgat în seamă.

Iată una din întrebările lui cu care mă sâcâie de o bucată de vreme. Isus a zis:

am fost bolnav și în temniță, și n-ați venit pe la Mine. (Mat 25:43 CNS)

Apoi parcă ar continua cam ciudat – cică acum este rândul celor ce nu l-au căutat să meargă la pușcăria lor, una grozavă, veșnică, în care vor sta într-un foc continuu!

De ce și cum o sfârșește Isus în pușcărie tot mereu, în semenii mei? Hai, bolnav, mai înțeleg. Bolnav este un lucru onorabil – nu este implicată nici o deficiență morală. Când am fost bolnav, toți erau pe lângă mine cu grămada, îmbrăcați în haine frumoase – mă tratau ca pe un rege! Să fie sufletul unui pușcăriaș mai puțin valoros?

Dar în pușcărie? În America cel puțin, pușcăria este locul pentru oameni răi, oameni neadaptați social, oameni care fac rău. Iar după Scriptură, cei ce poartă sabia (mă rog, sau pistolul), pe drept o poartă, ca să-i pună acolo.

Cum ar fi, dacă ar exista o pușcărie cu administrația toată creștină, care i-ar trata pe pușcăriași ca pe Domnul lor? Hmmm… o iau razna?

De ce să mă duc să-l vizitez pe Isus în pușcărie? Sau, pentru că Isus a fost sfânt și fără păcat, să vizitez în pușcărie doar pe cei sfinți și fără păcat, care au ajuns acolo pe nedrept? Da, cum știu cine-s ăia și în plus, nu mi se pare să sugereze textul așa ceva?

Să planific o vizită la Guantanamo, ca să nu merg în iad?

De ce o sfârșește Isus mereu în pușcărie, atât de des, încât oricine să-l poată vizita cel puțin odată, ca să nu meargă în iad?

„Of, of, of! Și toate aceste nedumeriri numai pentru că sunt mic!…”

Viața grea a lui Calimero seminaristu’!

6 Comments

  1. calpopa

    În evanghelii Isus vorbește despre viața în împărăția lui, viață marcată de o generozitate ca cea a lui Dumnezeu, viață în care matematica lumii acesteia este întoarsă pe dos nu doar când se trage linia dar și pe parcurs, de la Isus încoace. Dacă împărăția lui Dumnezeu nu pierde ci câștigă când suferim pierdere de dragul lui Dumnezeu (și a conștiinței curate în fața lui), dacă nu iese în pierdere când nu ne răzbunăm și când nu ne apărăm drepturile prin metodele cezarului, suntem eliberați oarecum de nevoia categorisirii oamenilor. Atunci nu contează cine-i în temniță, pentru că toți din pușcărie (în special în pușcărie) au nevoie de dragostea lui Dumnezeu manifestată în Cristos și adusă lor prin noi. În plus, lumina strălucește mai bine în întuneric. Poate lăsam pe Cristos/un frate în pușcărie după vizită.

    Mi se pare că Isus ne spune că cine nu intră în împărăție de acum, nu va avea parte cu el atunci. Suntem în împărăție dacă trăim după principiile ei. Cred că exemplul cu temnița indică faptul că orice om și orice loc este inclus în proiect, în ce ne privește. Dacă introducem scuze, bariere, și categorii, suntem neascultători de mandatul împărătesc.

    Nu îl deranjează pe Calimero seminaristul (în ce an este?) toată vorba asta despre judecată bazată pe fapte?

    Reply
    1. Eugen

      De acord, toți din pușcărie au nevoie de dragostea lui Dumnezeu adusă prin noi. Dar cred că zicerea merge un pic mai departe (Dacă Isus este în pușcărie, eu îi aduc dragostea lui Dumnezeu lui Isus? 🙂 ).

      Cred că ni se cere o anumită abilitate să vedem valoarea intrinsecă a fiecărui suflet, în orice stare, valoare care derivă din chipul lui Dumnezeu în om. Adevărat, chipul este distorsionat, nenorocit, distrus, un domeniu al lui Dumnezeu capturat și ajuns sub stăpânirea lui Satan. O scânteie divină într-un criminal. Cam tulburător.

      Reply
      1. Cal

        Cred că avem dificultăți și cu a afirma valoarea oamenilor în special, și a anumitor categorii. Cu cât avem mai puține în comun, cu atât ni se pare că celălalt nu merită nici măcar să fie înțeles, darămite ajutat. Voind ca toți să fie ca noi, vrem ca unii să nu fie. O formă de ură pasivă, ne pune în poziția de a nu ne vedea în nici un fel responsabili de binele celor făcuți după chipul lui Dumnezeu, dacă sunt în anumite categorii. Găsim justificare pentru această gândire prin felul cum ne vedem chemarea și rostul. Invers de cum a făcut Isus, respingem pe păcătos și îmbrățișăm păcatele mai respectabile, care nu ne deranjează ci ne declară superioritatea.

        Ce putem face pentru a dezvolta această abilitate de a vedea valoarea oamenilor?

        Reply
  2. DanutM

    Reblogged this on Persona and commented:
    Eugen Matei se numeste astazi Calimero. Si acesta este un ‘theological statement’. 🙂

    Reply
  3. bloglobalta

    Tu nu esti departe de imparatie 🙂 Isus sta in puscarie ca sa fim noi liberi asa cum a murit ca sa traim noi. Daca as fi copil asa as traduce. Dupa ce am mai crescut si am picat in patima speculatiilor as spune ca puscaria simbolizeaza puscaria mai mare care e trupul muritor, mai exact constiinta dureroasa a limitelor noastre. La batranete as spune ca e mai fain in puscarie ca ai cu cine socializa, vrei nu vrei 🙂

    Reply
  4. Pingback: Aventurile lui Calimero: Și-ar fi omorât Isus propriul copil dacă acesta ar fi fost rebel? – Chibzuieli

Leave a Reply to calpopa Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.