Chibzuieli

Apa de dat la vaci și natura tainică a sacramentelor

În comentariul său la Geneza 2:24 Luther discută natura pomilor din grădina Edenului (pomul cunoștinței și pomul vieții). În context el se referă la alte elemente naturale folosite în contexte similare, cum ar fi șarpele ridicat de Moise în pustie pentru vindecarea evreilor, apa botezului, și într-o anumită măsură, elementele euharistice (pâinea și vinul). Spun „într-o anumită măsură” pentru că se parte totuși în context că el face distincție între euharistie și toate celelalte situații. Pentru că în acest text nu elaborează problema euharistiei, nu mă voi ocupa de aceasta aici. Mă adresez doar aspectului pe care îl tratează el, și anume, felul în care aceste elemente naturale devin eficiente în actul sacramental.

Despre modul în care apa botezului devine eficientă în actul botezului Luther spune:

Tot astfel, sofiștii vorbesc aiurea când discută modul în care Botezul îndreptățește pe om. Thomas (Aquinas) și Bonaventura cred că Dumnezeu a dat vre-o putere specială apei în sine și astfel când un copil este botezat, apa în sine justifcă prin puterea ei. În contrast, noi zicem că apa este apă, nefiind diferită calitativ de apa be care o beau vacile. Dar noi susținem că apei simpe i-a fost adăgată promisiunea Cuvântului (Mark 16:16): „Cel ce crede și se va boteza va fi mântuit”; tot astfel (Ioan 3:5): „omul trebuie să se nască din nou din apă și din Duh.” Dacă cineva vrea să afirme că acest Cuvânt sau această promisiune dă putere apei Botezului, nu am nici o obiecțiune. Dar părerea sofiștilor este diferită. Ei nu atribuie această putere Cuvântului, ci preocupați cu elementul în sine ei afirmă că o putere specială este dată acestuia (în mod intrinsec – nota mea). Dun Scotus este mai corect cînd afirmă Botezul ca un legământ divin, efectuat prin element.

(Luther’s Works vol. 1, Comentariu la Geneza 3, traducerea mea din engleza)

Când citesc acest pasaj în context nu mi se pare că Luther a intențional să fie peiorativ sau ireverențios când a spus că apa botezului nu e diferită de apa pe care o beau vacile. Probabil în contextul nostru ar fi spus că apa de botez nu e diferită calitativ de cea de la robinet (pe care de alfel noi o și folosim să umplem baptistierul). Luther face un număr de comparații asemănătoare nu tocmai rafinate, dar cred că este importat să citim textul în contextul vremii.  Nici nu cred că în general, Luther a intențional să desființeze sacramentele catolice.

Ideea principală a lui Luther aici este că în toate cazurile menționate (pomii din Eden, șarpele de aramă ridicat de Moise în pustie, apa botezului) elementele naturale folosite nu au nimic magic în ele. Ele sunt și rămân elemente naturale. Ceea ce le dă eficiență este în ultimă instanță nu natura lor intrinsecă ci cuvântul promisiunii lui Dumnezeu atașat lor.

Poate o ilustrație ar fi utilă aici. Dacă tot m-am naturalizat în SUA, să iau cazul hârtiei originale pe care e scrisă Declarația de independență. Fără îndoială, este un act plin de putere și nu puțini americani privesc această declarație cu reverență. Înseamnă aceasta că natura fizică a hârtiei s-a transformat? Nu cred. Hârtia este hârtie, dar din cauza a ceea ce conține, este deosebită. Prin funcția care o îndeplinește a avut puterea să dea naștere unei națiuni. Ilustrația are limitele ei, și dacă o aplicăm abuziv, putem ajunge la tot felul de aberații (ca de exemplu un baptist afirmând că nu ai nevoie de botez să fii mântuit! – sper să tratez acest subiect în viitor).

A eliminat Luther, cu afirmația anterioară, modul tainic în care harul lui Dumnezeu lucrează în inima omului în botez sau în actele sacramentale? Nu cred. Cred că doar simplu, a mutat locusul eficienței lor din elementul sacramental în sine în cuvântul promisiunii lui Dumnezeu atașat acelui element.  Acest aspect devine și mai evident dacă considerăm că Luther face aceste afirmații vis-a-vis de doctrina transubstanțierii la catolici.

Când evanghelicii se referă la botez și cina Domnului ca simborlui, ei nu elimnă în mod necesar aspectul tainic al lucrării Cuvântului promisiunii lui Dumnezeu în inima credinciosului când ei participă în ele, ci neagă vre-o transformare magică a naturii fizice a elementelor (explicată, ca la catolici, sau ne-explicată, ca la ortodocși).  Fără ândoială, Isus Hristos este acolo, prezent în ei și între ei prin Duhul.  Săvârșirea simbolurilor în credință face prezența lui Hristos reală în sufletul credinciosului, și în săvârșirea lor ei „au mâncat trupul Domnului și au băut sângele Lui,” ca să folosesc cuvintele evanghelistul Ioan.  Astfel, botezul și cina sunt absolut necesare – neglijarea lor pereclitează însăși sufletul credinciosului!  Fapta/săvârșirea lor dă viață credinței (Iacov 2:18, 26), și aceasta fără vre-o transformare fizică a elementelor în ele însele.

13 Comments

  1. Cristian Pascu

    Ai folosit cuvantul “magic”. Este intersant articolul, dar mi-ar fi greu sa comentez acum. 🙂 Simt ca ai coborat discutia undeva la margina ateismului, la care ai adugat credinta intelectuala in promisiunea Cuvantului.

    Reply
  2. Eugen

    Ce să zic? Vorba unuia, eu sunt dator și ateilor și ortodocșilor, și baptiștilor, și penticostalilor, și celor ce vor minuni, și celor ce vor înțelepciune :). Deci, postul este și pentru atei.

    Adevărat, „magic,” mai ales în unele connotații (cum ar fi, ocult) nu sună bine, dar în altele (misterios, tainic), nu neapărat. În orice caz, problema nu este doar cum un credincios sau Biserica se raportează la eveniment, ci și cum alții, poate cei mai mulți, o fac. Nu cred să sune mai rău decât când ni se spune tot timpul „o, la voi sunt numai simboale (nu simboluri – dacă pot face distincția), deci nu au nici o valoare!”

    „Credința intelectuală”… trebuie să fie credința ignorantă? Nu văd o problemă în a le avea pe cele două împreună, și nici nu văd nevia de a le pune în contrast. Vorba aceleiași persoane menționate mai sus, „mă voi ruga cu duhul dar mă voi ruga și cu mintea.”

    Reply
    1. Cristian Pascu

      Magic este intr-adevar un cuvant cu serioase conotatii nepotrivite pentru acest context. Imi permit sa ii pastrez aceasta parere.

      Prin credinta intelectuala am inteles rationala. Desigur, participa si inimia, dar relatia intre credincios si Dumnezeu se desfasoara fie rational, gandit (eu ma gandesc la Dumnezeu si la ce a facut El pentru mine, si Dumnezeu se gandeste la mine).

      Daca in cadrul acestor simboale, cum le spui tu, actioneaza totusi Harul lui Dumnezeu, in sensul dat de Parintii Bisericii prin asa numitele energii necreate, spunem ca actioneaza doar la nivelul sufletului? Sau si al trupului? La nivelul trupului prin sufletul nostru? Nu se produce o dihotomie? Si daca actioneaza, ce se intampla? Moare omul sau nu, in sens “magic”?

      “Rationalizarea”, in sensul de mai sus, creaza o serie de intrebari care necesita raspuns. Din punctul meu de vedere.

      Din cat am inteles, Apostolul Pavel prin nous nu intelegea ce intelegem noi prin ratiune. Daca nu ma insel, intelegea inima, aceiasi din rugaciunea inimii isihasta.

      PS: Poti sa permiti comentarea fara log in? Multumesc!

      Reply
      1. Eugen

        Cristian, omul nu este o dihotomie. Nici minte – inimă, nici suflet – trup. Ideea de „credință rațională” sau că relația dintre credincios și Dumnezeu este doar la nivelul minții este străină unui pocăit. Credința este o chestiune de inimă – nu am nici cea mai vagă idee cum ar fi o credință a minții doar, afară de credința dracilor. Iată un pasaj relevant din Romani:

        Cuvîntul este aproape de tine: în gura ta şi în inima ta.` Şi cuvîntul acesta este cuvîntul credinţei, pe care -l propovăduim noi. Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Isus ca Domn, şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L -a înviat din morţi, vei fi mîntuit. Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea, şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mîntuire, după cum zice Scriptura: ,Oricine crede în el, nu va fi dat de ruşine.` […] Dar cum vor chema pe Acela în care n’au crezut? Şi cum vor crede în Acela, despre care n’au auzit? Şi cum vor auzi despre El fără propovăduitor? (Rom 10:8-11, 14 CNS)

        Deci, în mod fundamental, credința, așa cum o înțelegem noi, este o deschidere a inimii să fii „locuit” de Dumnezeu. Aceasta îți dă starea de neprihănire după această afirmație a lui Pavel. Desigur, ceea ce se întâmplă în inimă rezultă imediat în „mărturisirea cu gura” care este mărturisirea în apa botezului – prin care ajungem la mântuire. În baza acestui fapt Pavel afirmă în altă parte că trupul nostru este ”templul Duhului Sfânt.”

        Desigur, această curățire „prin botezul cu apă prin Cuvânt,” (ca să folosesc Efeseni 5:26), este urmată de sfințire.

        Reply
      2. Cristian Pascu

        Ei, Eugen, aici cred ca devine vizibila foarte pregnant diferenta intre evanghelici si ortodocsi.

        Nu am sa elaborez acum, dar cred ca prea usor se iau cuvintele Noului Testament si se impropriaza asupra propriilor stari.

        Daca, de exemplu, apostolul Pavel spune “ati crezut”, folosind persona a doua, de unde stiu eu ca masura si intensitatea credintei celor cu care vorbea se potriveste cu cea a mea? A vorbit Pavel oricui prin epistolele sale? Ce intelegea de fapt Pavel prin credinta si prin credinta din inimia?

        Scriptura foloseste persoana a doua, dar asta nu inseamna ca oridecate ori o face vorbeste despre mine si cu mine.

        Ca sa stiu cum pot sa fac valabile cuvintele Scripturii pentru mine trebuie sa invat de la cei asemenea celor carora li s-a adresat el, adica Parintilor Bisericii. Pentru aceasta Scriptura poate fi cu adevarat inteleasa si pusa in practica doar in interiorul Traditiei Sfintilor Parinti. Ei dezovolta pe larg toate elementele necesare curatirii si mantuirii.

        Altfel risc sa speculez incercand sa pun in practica Scriptura cu lipsa mea de experienta duhovniceasca.

        Reply
        1. Eugen

          Desigur că se văd diferențele. Noi credem că Scriptura nu a fost adresată Părinților în primul rând, ci simplu, adresanților originali. Adică Epistola către romani a fost adresată credincioșilor din Roma, și odată ajunsă acolo, a fost probabil citită în fața bisericii, care a înțeles-o în mod direct și natural. Concepte ca „energiile necreate” și operația acestora le-au fost străine. Desigur, asta nu înseamnă că ce au spus Părinții nu contează, dar învățătura Părinților nu este un monolit. Ei au făcut și greșeli și s-au corectat unii pe alții. În aspectele fundamentale s-a ajuns la un consens și acesta a fost exprimat în crezurile conciliilor. Acestea nu sunt doar apanajul ortodocșilor, ci al nostru, al tuturor creștinilor (măcar că unii nu ne consideră așa). Astfel, crezul Niceea-Calcedon, crezul apostolic, crezul lui Atanasie, le poți găsi și în catehisme baptiste, de exemplu.

          Pe lângă faptul că Părinții au făcut și greșeli, noi credem și că un număr de lucruri făcute de Părinți au fost pur și simplu contextualizare a principiilor Scripturii în specificul lor cultural și social, și dacă punem accentul pe acestea pierdem esența Evangheliei doar ca să păstrăm anumite tradiții. De aici și intenția noastră de a ne întoarce la simplitatea bisericii apostolice în trăirea realităților spirituale, și mai multă flexibilitate în actele de cult și în modul de trăire liturgică ca biserici locale, recunoscân rolul contextului. Botezul ca dimensiunea vizibilă a harului credinței (care vine doar prin auzirea cuvântului și nu altfel) este on asfel de esențial al Evangheliei pentru noi.

          Reply
      3. Cristian Pascu

        Eugen, tot aud de greselile Parintilor Bisericii fara sa mi se dea un exemplu. Ai putea te rog sa faci asta?

        Eu cred ca de la Adam in Rai si pana astazi, toti cei care vad lumina necreata a lui Dumnezeu inteleg acelasi lucru. Ca nu i-au spus “energie necreata”, asta este alta poveste. Dar de vazut si trait, toti au facut-o. Nu cred ca Pavel vorbeste aici de lumina intr-un sens metaforic sau simbolic: “Fiindcă Dumnezeu, Care a zis: “Strălucească, din întuneric, lumina” – El a strălucit în inimile noastre, ca să strălucească cunoştinţa slavei lui Dumnezeu, pe faţa lui Hristos.”

        Daca imi ingadui sa spun, sper sa suna dur, dar mi se para o utopie “intorcerea la simplitatea Bisericii Apostolice”. Imi suna echivalent cu a spune ca Duhul Sfant a pierdut controlul Bisericii si a acesta s-a complexificat peste masura. De la Reforma incoace crestinismul se tot simplifica. Intrebarea este daca este Scriptura suficienta pentru a deduce/induce minimum necesar pentru o biserica mantuitoare in Hristos.

        Noul Testament nu este o carte de rit liturgic, si nu spune nimic despre cele ce le savarseau concret Apostolii in timpul liturghiilor. Apropo, din cate stiu, liturghia Sfantului Ioan Gura de Aur este o simplificare a celei a lui Vasile cel Mare, care la randul ei este o simplificare a liturghiei Apostolului Iacov.

        Reply
        1. Eugen

          Păi, Cristian, este suficient să ne uităm la controversele din timpul Părinților, acuzațiile reciproce, exilările, anatemizările reciproce, lupta pentru putere, datu’ pe lângă împăratu’ de dragul puterii, etc., ca să nu trebuiască să mă apuc eu să demolez pe cineva în particular. Dacă vorbim doar teologic, chiar și limbajul lor a fost în progresie. De exemplu hypostasis și ousia erau sinonime în crezul de la Niceea și ne-sinonime mai târziu. Pentru o vreme se pare că și Atanasie a susținut că este doar un hypostasis în Dumnezeire, după cum a afirmat conciliul de la Serdica în 343, la care el a fost prezent, numai ca mai târziu, la cociliul de la Alexandria în 362 să-și schmibe părerea, sau cel puțin să o califice pentru a afirma trei hypostaseis în Dumnezeire și să se facă a nu ști ce a zis conciliul anterior. Au căutat și ei, Părinții, și au ajuns la o sinteză sănătoasă, dar nu au putere canonică și ei înșiși au fost „în dezvoltare.”

          Ceea ce afirm eu nu este că ce au făcut Părinții este fără valoare sau inutil (am afirmat includerea crezurilor cu catehismele noastre :)). Pentru că ei au inventat ideea ce „canon” și ne-au lăsat cărțile canonice, eu le urmez sfatul! Uite așa, m-am delectat la răsăritul soarelui astăzi citind Ioan Damaschinul. E ușor să iei De fide orthodoxa de pe internet și să cauți cuvântrul Scritpură sau Scripturi, și vei vedea cum citează el Scritpura! Ca un baptist, aș putea zice :)! Eu îi urmez exemplul, și merg și eu la Scriptură. Sigur, folosesc și înțelepciunea tuturor înaintașilor în credință, că și ei au căutat tot mânați de Duhul Sfânt, dar din moment ce ei m-au învățat să deosebesc canonul, o voi face ori de câte ori mi se pare ceva contradictoriu.

          Eu nu spun că întorcându-mă la simplitatea apostolică încerc să creez o replică a vre-unei biserici din NT. Eu spun că atâta timp cât esența liturgică păstrată NT este practicată într-o biserică NP, de către oameni cu credință sinceră și dedicați lui Dumnezeu, nu poate nimeni să vină să spună că aceasta nu este Biserică sau că ce fac ei este ineficient! Pentru că am plecat de la botez, mă întorc la acesta. Adică botezul făcut de Atanasie în joacă, copil fiind, este valabil, dar botezul făcut în biserica baptistă nu este! Sau, dacă este făcut în numele Sf. Treimi, pentru unii ortodocși este valabil, și pentru alții nu (un preot ortodox acum câțiva ani, aici în sat la mine, mă lămurea că botezul la baptiști în numele Sf. Treimi este valabil, iar eu îi explicam că știu de cel puțin un caz din România când un tânăr baptist s-a căsătorit cu cu o fată ortodoxă și preotul nu a vrut să-i cunune până când baptistul s-a botezat din nou la ortodocși). Și dacă botezul este valabil, cum poți spune că baptiștii nu sunt Biserică? Ori s-a botezat persoana respectivă corect, și instantaneu a și căzut în apostazie?

          Deci, eu spun că plecînd de la miezul biblic, liturghia poate lua diferite forme, chiar una ca la baptiști, care cred în în liturghie ca „lucrarea poporului” și de aceea au una participativă în care poporul cântă și participă în tot felul. Căci acolo unde se adună doi sau trei în Numele lui Hristos, este și el acolo, și aceasta face Biserca. Cum pot spune că unii s-au adunat „în numele Lui?” Când acestia îl proclamă, I se închină și practică ce a poruncit El (botezul și euharistia).

          Eu nu spun nicidecum că Duhul „a pierdut controlul Bisericii” cu Părinții. Dimpotrivă, eu spun că a continuat să lucreze, și continuă și astăzi, inclusiv în bisericile NP. De aici și noi forme liturgice, contextualizate în cultura contemporană care au miezul conform cu ceea ce știm din Scripturi. Poate alții spun că Duhul nu mai lucrează, și de aceea se blochează la liturghia secolului IV :). OK, sper și eu că nu e prea dur! Hai să ne oprim la ideea în sine.

          Eu nu le am cu istoria liturghiei, dar dacă tu susții că liturghia Sf. Ioan este mai simplă decât cea a lui Iacov (printr-un proces de dublă simplificare!)… chair că sunt confuzat.

          În sfârșit, este Scriptura suficientă? În principiu, da, ca miez pe care să clădim sub călăuzirea Duhului, atât prin darurile date înaintașilor noștrii – învățând de la ei, cât și prin darurile date credincioșilor de astăzi. Vorba lui Atanasie:

          Acestea sunt izvorul mânturii, ca cei înetați să fie stâmpărați cu cuvântul viu pe care îl conțin. Doar în acestea este proclamată doctrina care duce la sfințenie. Nimeni să nu adauge la acestea nici să nu scoată. Căci în privința lor Domnul i-a făcut de rușine pe saduchei când a zis „vă rătăciți pentru că nu cunoașteți Scripturile.” Și i-a mustrat pe evrei zicând „cercetați Scripturile, căci acestea sunt cele ce mărturisesc despre mine.”

          (Am tradus și eu cum am putut, din engleză, că n-am găsit un text românesc).

          Ce înseamnă pentru mine aceasta când intru în Biserica ortodoxă și preotul iese din altar cu Evanghelia, iar enoriașii o sărută? Spun, reverență? Frumos! Dar dacă cineva este literat și o sărută fără să o fi citit măcar odată (sub îndrumarea preotului, dacă vrei, etc.), atunci cred că este o mare problemă. Specific despre problema naturii fizice a apei botezului, că de acolo am plecat, faptul că noi nu credem în tranformarea calităților fizice ale apei nu înseamnă practic nimic în ce privește natura actului în sine și eficiența lui, nici că am trivializat sacramentele.

          Reply
      4. Cristian Pascu

        “sper sa nu suna dur” Scuze! 🙂

        Reply
      5. Cristian Pascu

        Pai Eugen, :), daca la acele lucruri te referi, nu cred ca se poate spune ca au facut greseli. Din tot ce s-a intamplat acum, Biserica a consemnat si pastrat doar pe Parintii care au marturisit dreapta credinta. Altfel l-am trece si pe Arie si pe ceilalti eretici in randul parintilor. Trebuie, cred, sa ne lamurim ce intelegem prin Parintii Bisericii.

        Parintii au luat terminologia existenta in vremea respectiva si au folosit-o, modificata chiar, pentru a exprima dogmele crestine. Odata clarificati termenii, lucrurile au ramasa asa si nu s-au mai schimbat. Nu cred ca putem sa folosim “evolutia” din timpul asa numitei perioade de formare a Bisericii pentru a justifica o evolutie generalizata. Mai ales in directii multiple.

        Daca Parintii, cei recunoscuti de Biserica ca teologi ai ei, au gresit, pai sincer nu avem nicio siguranta sa spunem in care teme teologice au gresit si in care nu. Daca tu, sau eu, venim cu canonul nostru de interpretare Scripturii si de corectare in cele ce au gresit ei, de fapt ne facem pe noi insine dreptar si canon. Fiindca eu pot sa recunosc adevarul si minciuna in cele spuse de ei si pot inlocui minciuna lor cu adevarul meu. Riscant, cel putin, as pune.

        Ioan Damaschin nu este singurul care citeaza Scriptura asa. Toti Parintii o fac. Mie imi place sa spun ca si atunci cand nu o fac, vorbesc ca din Scriptura, fiindca ceea ce spun este in acelasi duh cu Scriptura.

        Orice crestin poate boteza pe un alt crestin. Asta nu inseamna ca si-a facut Biserica. Si Biserica este mai mult decat Botezul. Simplul fapt ca o comunitate savarseste Botezul, nu o justifica sa se numeasca Biserica decat daca prin Biserica intelegem doar asta. Adica daca “simbolizam” celelalte taine.

        Unde sunt doi sau trei adunati in numele lui Hristos, este si Hristos in mijlocul lor. Dar nu oricare doi sau trei adunati astfel sunt “stalp si temelie a Adevarului”. Nu vor putea ei teologhisi cu privire la cele dumnezeiesti. Si doi sau trei se mai pot aduna si in numele unui Hristos mincinos. Sa nu ne iluzionam aici.

        Cum pot spune că unii s-au adunat „în numele Lui?” Când acestia îl proclamă, I se închină și practică ce a poruncit El (botezul și euharistia).

        Ai dat o definitie care contine termenul definit. Fiindca unii practica botezul si euharistia intr-un fel, altii in alt fel. Unii cu preoti, altii fara preoti. Deci diferit, si, implicit, in numele unui Hristos diferit.

        Poate alții spun că Duhul nu mai lucrează, și de aceea se blochează la liturghia secolului IV.

        Prin lucrarea Duhului Sfant nu intelegem inventarea a noi forme liturgice, ci sfintirea si mantuirea oamenilor, si calauzirea lor intru tot adevarul. Daca un adevar a fost descoperit si explicitat odata, in secolul I, IV, XII sau XX, el ramane adevar. Nu mai evolueaza, nu se mai trasnforma cultural sau istoric. Fiindca este un adevar ce priveste realitatile neschimbabile ale dumnezeirii si ale relatiei lui Dumnezeu cu oamenii. Liturghia are forma pe care o are, tocmai data fiind aceasta relatie intre oameni si Dumnezeu, si nevoia umanitatii de a fi restaurata. Liturghia ortodoxa nu a ramas la fel din cerbicia oamenilor, ci fiindca nu a fost nevoie sa se schimbe. Cei care au schimbat-o, au schimbat-o pe fondul modificarilor dogmatice. Ma refer aici la catolicism, fiindca impotriva lor s-au declarat reformatii cand au modificat la randul lor liturghia. Si asa mai departe, tot mai simplu. Dar eu, unul, cred ca nu spre simplitatea nou testamentara.

        Dar dacă cineva este literat și o sărută fără să o fi citit măcar odată (sub îndrumarea preotului, dacă vrei, etc.), atunci cred că este o mare problemă.

        Daca au ei o problema, dar asta nu ne ridica sau coboara pe noi cu un cot. Nu esti primul care aduce in discutie abaterile, dar nu inteleg de faceti asta. Ce relevanta au? Voi, daca vreti sa cunoasteti si sa intelegeti ortodoxia, trebuie sa o faceti prin prisma celor mai reprezentativi. A Parintilor Bisericii, si a celor de astazi care traiesc in duhul lor. Pe toti ne va judeca Dumnezeu pentru ceea ce am facut noi, fiecare in parte, si nu pentru ce au facut ceilalti.

        Deci daca tu cauti adevarul, cauta-l acolo nu are sanse sa fie. Daca vrei sa iti confirmi adevarul pe care crezi ca l-ai gasit deja, nu il confirma confruntandu-l cu ceea ce fac cei neangajati in credinta doar fiindca se numesc crestini.

        Reply
        1. Eugen

          Încerc să punctez cât pot de scurt:

            Eu nu am dat de expmlu pe Arie ci pe Atanasie, a cărui gândire, normal, a evoluat. Până la urmă, se pare că tot trebuie să faci un canon al părinților (cum operăm noi, cu cel al Scripturii) , și să fii selectiv. Așa fac și catolicii. Sigur, ortodocșii și catolicii se condamnă reciproc, pe cine să credem, noi, ăștia mai noi, ca baptiștii?

            Sigur că avem siguranță în cele ce nu s-au greșit! Isus Hristos, de aia mergem la Scriptură, mărturia de prima mână desrpe Christos. Avem și lucrurile la care am ajuns de comun acord, să zicem, crezul Niceea-Calcedon, de aia îl avem toți creștinii. Siguranța aceasta nu este impusă din afară de ierarhie ci creată de Cuvânt prin Duhul (veizi conceptul de „recepție” în legătură cu sinoadele. Ierarhia îndrumă nu dictează.

            Adevărul (Isus Hristos) nu se schimbă, exprimarea lui în cuvinte (doctrina) se schimbă pentru că înțelegerea realității de către noi se schimbă. Doctrina este prezentarea Adevărului veșnic și neschimbător, într-un mediu care este în continuă mișcare (înțelegerea umană).

            Pentru că doctrina (cuvântul) sănătoasă este legată organic de Cuvântul viu (Hristos), chiar dacă aceasta este o expresie contextualizată, nu va fi în contradicție cu ce este esențial în Părinți. Deci pot avea teologie exprimată în categorii contemporane, nu trebuie să forțez toși enoriașii să se întoarcă la Sec. 4.

            Dacă o Biserica cu un preot ortodox și doi enoriași este sâlpul și temelia adevărului și una baptistă din trei enoriași poate fi tot așa. După cum biserica în închinare este în comuniune cu toți credincioșii din toate timpurile și veacurile, așa este și cea baptistă. Li se pare unora doar că suntem un grup individualist – știm foarte bine că trupul lui Hristos nu este limiat la noi doi sau trei.

            Diferența majoră: La ortodocși, elementul constitutiv al bisericii este episcopul (preotul), la baptiști elementul constitutiv este prezența vie a lui Hristos prin Duhul. Cele două nu se exclud, pentru noi al doilea este esențial pentru că nu vdem nici o diferență ontologică (clerici-laici) între credincioși.

            Doamne ferește să mă apuc eu să scot în evidență abateri și să denigrez! Cu atât mai mult nu voi zice ceva de un credincios simplu care sărută Evanghelia cu credință (deficientă, zic eu) sinceră. Problema este cu o teologie care tolerează sau conduce la o astfel de situație pentru că pune forma înaintea Cuvântui. Și totul vine din natura sacramentelor (ex opere operato

          ).

          Aș vrea să spun foarte hotărât: În nici un caz nu sunt în businessul de a ataca biserica ortodoxă! Dar sunt în businessul de a proclama un Hristos viu în orice biserică, baptistă, ortodoxă, penticostală, catolică… Din afară, spun și eu câte ceva ce observ, cu dragoste (este un proverb, cred, „rănile făcute de un prieten dovedesc credincioșia lui”). Ce înseamnă asta pentru ortodocși, chiar că n-i treaba mea. Ce înseamnă asta pentru biserica din care fac parte ESTE treaba mea.

          Reply
      6. Cristian Pascu

        Eugen, imi cer scuze daca am devenit exagerat de apologetic in raspunsul meu. Am tot trait cu impresia asta imediat dupa, dar uite ca m-am luat cu altele si am uitat sa vin sa imi cer scuze. O fac acum!

        Legat de perspectiva ta asupra variabilitatii doctrinei, ma tem ca asta ne face foarte dificil dialogul. Nu stiu ca este baza ta pentru aceasta viziune, dar imi este clar ca de aici decurg toate celelalte diferente de viziune. Asta ar fi radacina de la care pleaca diferentele.

        Practic, permitant variabilitatea dependenta de context a doctrinei crestine, iti dai liber la propria variatiune, increzator fiind in calauzirea personala a Duhului Sfant.

        Iti respect alegere, insa nu pot comenta mai departe! Este o abordare pe care o gasesc nefireasca. Si, repet, ne face dialogul dificil fiindca simt ca terenul pe care umbli tu este unul alunecos pentru mine.

        Reply
        1. Eugen

          Cristi, sincer, nu văd nici un motiv să îți ceri scuze. Numai cineva care nu se angajează sincer în dialog nu ajunge la un moment dat să fie apologetic. Atâta timp cât rămînem în limitele decenței creștine în ciuda diferențelor, nu văd de ce ar trebui să te scuzi.

          Adevărat, am pășit pe un teren alunecos. Adică nu am pășit neapărat intenționat. Eu mi-am bătut un pic capul (nu că am făcut neapărat mare progres :)), gândind și citind despre cum îl prezentăm pe Hristos într-un context postmodern, în care nu prea există autoritate ultimă general acceptată (nu ca nu ar fi, dar nu e acceptată), ci lumea procedează eclectic și pluralist. Cred că există răspunsuri dar nu tocmai ușor de formulat. Oricum, cred că este potrivit să încheiem acest trail aici.

          Reply

Leave a Reply to Eugen Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.